Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 58/2003 abilitează Comisia să delege competențe agențiilor executive în vederea implementării parțiale sau integrale a unui program sau proiect al Uniunii, în numele ei și pe răspunderea sa.
(2) Scopul încredințării către agențiile executive a sarcinilor de implementare a programelor este acela de a permite Comisiei să se concentreze asupra activităților și funcțiilor sale esențiale care nu pot fi externalizate, fără a renunța la controlul și la responsabilitatea finală asupra activităților gestionate de respectivele agenții executive.
(3) Delegarea sarcinilor legate de implementarea programelor către o agenție executivă necesită o separare clară între etapele de programare care implică un nivel mare de discreție în luarea unor decizii determinate de considerente politice, aceasta fiind efectuată de Comisie, și implementarea programelor, care ar trebui să fie încredințată agenției executive.
(4) Prin Decizia 2008/46/CE a Comisiei (2), aceasta a înființat Agenția Executivă pentru Cercetare (denumită în continuare „agenția”) și i-a încredințat gestionarea acțiunilor comunitare în domeniul cercetării, în vederea îndeplinirii sarcinilor de implementare a Programului specific „Persoane” de implementare a celui de Al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (3), a Programului specific „Capacități” de implementare a celui de Al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (4) și a Programului specific „Cooperare” de implementare a celui de Al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (5) din cel de Al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (6) (denumit în continuare „Al șaptelea program-cadru”).
(5) Agenția a demonstrat că delegarea sarcinilor către o agenție executivă este o soluție pe deplin relevantă pentru a îmbunătăți rentabilitatea, permițând astfel Comisiei să gestioneze un buget tot mai mare în condițiile unei creșteri mai mici, neproporționale, a numărului total de personal. Separarea sarcinilor de elaborare a politicilor îndeplinite de Comisie de sarcinile de implementare a programelor îndeplinite de agenție a permis ambelor părți să-și realizeze mai bine îndatoririle lor esențiale. Evaluarea externă a agenției efectuată în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 58/2003 a arătat că aceasta a fost eficientă și eficace în ceea ce privește gestionarea acțiunilor legate de IMM-uri în cadrul Programului specific „Capacități”, a acțiunilor Marie Curie în cadrul Programului specific „Persoane”, a acțiunilor de cercetare în domeniul spațiului și al securității în cadrul Programului specific „Cooperare” și în ceea ce privește furnizarea de servicii de sprijin administrativ și logistic pentru toate domeniile programelor specifice „Persoane”, „Capacități” și „Cooperare”. Economiile care rezultă din delegarea sarcinilor către agenție au fost estimate la aproximativ 106 milioane EUR în perioada 2009-2013.
(6) În comunicarea sa din 29 iunie 2011 intitulată „Un buget pentru Europa 2020” (7), Comisia a propus utilizarea opțiunii de a se recurge pe scară mai largă la agențiile executive existente pentru implementarea programelor Uniunii în cadrul financiar multianual pentru 2014-2020 (denumit în continuare „CFM”).
(7) Analiza costuri-beneficii realizată în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 58/2003 a arătat că eficiența operațiunilor agenției este mai mare în comparație cu cea a Comisiei. Noile programe delegate sunt, din punct de vedere tematic, în conformitate cu mandatul și misiunea actuale ale agenției și reprezintă continuarea activităților existente ale agenției. Agenția a acumulat deja competență, pricepere și capacități, care sunt direct relevante pentru aceste programe. Agenția are resursele necesare pentru a continua gestionarea programelor de cercetare în temeiul CFM 2014-2020. Delegarea către agenție a gestionării programelor ar asigura continuitatea activităților pentru beneficiarii programelor, având în vedere faptul că agenția a acumulat competență și capacități relevante, concentrându-se asupra comunității de cercetare. Se estimează că prin delegarea gestionării programelor către agenție se vor economisi 158 de milioane EUR în perioada 2014-2024, în comparație cu gestionarea de către serviciile Comisiei.
(8) Pentru a oferi agențiilor executive o identitate coerentă, atunci când le-a stabilit noile mandate, Comisia, în măsura posibilului, a grupat activitățile în funcție de domeniile tematice de politică.
(9) Agenției ar trebui să-i fie încredințată gestionarea următoarelor părți ale Programului specific de implementare a programului Orizont 2020 – Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) (8) — Partea I „Excelență științifică”, succedând unor activități similare care, în temeiul CFM 2007-2013, sunt gestionate de Comisie și care se caracterizează prin proiecte care generează un număr mare de operațiuni omogene și standardizate; — Partea II „Poziția de lider în sectorul industrial”, succedând unor activități similare care, în temeiul CFM 2007-2013, sunt deja parțial gestionate de agenție și care implică implementarea unor proiecte tehnice care nu presupun luarea unor decizii politice, necesitând un nivel înalt de expertiză tehnică și financiară pe întreaga durată de desfășurare a proiectului; — Partea III „Provocări societale”, succedând unor activități similare care, în temeiul CFM 2007-2013, sunt gestionate de Comisie și care implică implementarea unor proiecte tehnice care nu presupun luarea unor decizii politice, necesitând un nivel înalt de expertiză tehnică și financiară pe întreaga durată de desfășurare a proiectului; — Partea IIIa „Răspândirea excelenței și extinderea participării”, succedând unor activități similare care, în temeiul CFM 2007-2013, sunt gestionate de Comisie și care implică implementarea unor proiecte tehnice care nu presupun luarea unor decizii politice, necesitând un nivel înalt de expertiză tehnică și financiară pe întreaga durată de desfășurare a proiectului; — Partea IIIb „Știință cu și pentru societate”, succedând unor activități similare care, în temeiul CFM 2007-2013, sunt gestionate de Comisie și care implică implementarea unor proiecte tehnice care nu presupun luarea unor decizii politice, necesitând un nivel înalt de expertiză tehnică și financiară pe întreaga durată de desfășurare a proiectului.
(10) Agenția ar trebui să continue implementarea părților celui de Al șaptelea program-cadru care îi sunt deja delegate în temeiul CFM 2007-2013.
(11) Agenția ar trebui să fie responsabilă de furnizarea de servicii de sprijin administrativ și logistic, în particular în situația în care centralizarea respectivelor servicii de sprijin ar duce la economii suplimentare și la economii de scară.
(12) Pentru a asigura o implementare coerentă în timp a prezentei decizii și a programelor în cauză, este necesar să se asigure faptul că agenția își realizează sarcinile legate de implementarea respectivelor programe de la data intrării lor în vigoare, dacă acesta va fi cazul.
(13) Agenția executivă pentru cercetare ar trebui să fie înființată. Ea ar trebui să înlocuiască agenția executivă înființată prin Decizia 2008/46/CE și să o succeadă. Ea ar trebui să funcționeze în conformitate cu statutul general prezentat în Regulamentul (CE) nr. 58/2003.
(14) Prin urmare, ar trebui ca Decizia 2008/46/CE să fie abrogată și ar trebui să fie prevăzute dispoziții tranzitorii.
(15) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru agenții executive,