Începe proba gratuită

Decizie 2013/751 · CELEX 32013D0751

2013/751/UE: Decizia Comisiei din 11 decembrie 2013 privind notificarea de către Republica Lituania a unui plan național de tranziție menționat la articolul 32 din Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind emisiile industriale [notificată cu numărul C(2013) 8636]

Data act
11.12.2013
Intrare in vigoare
12.12.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_334_R_0014_01
Status
In vigoare
calitatea aerului construcții industriale controlul poluării Lituania poluare industrială

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 32 alineatul (5) primul paragraf din Directiva 2010/75/UE, Republica Lituania a prezentat Comisiei planul său național de tranziție (PNT) la 31 decembrie 2012 (2).

(2) În evaluarea sa cu privire la caracterul complet al PNT, Comisia a constatat că unele dintre instalațiile incluse în PNT nu corespundeau celor din inventarul emisiilor prezentat de Republica Lituania în temeiul Directivei 2001/80/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3). Prin urmare, prin scrisoarea din 12 iunie 2013 (4), Comisia a solicitat autorităților lituaniene să clarifice aceste discrepanțe, să confirme faptul că dispozițiile articolului 29 din Directiva 2010/75/UE au fost corect aplicate în scopul elaborării PNT și să prezinte datele lipsă privind instalațiile individuale.

(3) Republica Lituania a prezentat Comisiei observații suplimentare prin scrisoarea din 26 iunie 2013 (5).

(4) În urma unei noi evaluări a PNT și a informațiilor suplimentare, Comisia a trimis Republicii Lituania o a doua scrisoare la 23 iulie 2013 (6), în care o invita să clarifice motivele pentru care aplică, în ceea ce privește cinci instalații, valorile limită de emisie menționate în apendicele C tabelul C1 nota 5 din anexa la Decizia de punere în aplicare 2012/115/UE a Comisiei (7).

(5) Prin scrisoarea din 20 august 2013 (8), Republica Lituania a prezentat informații suplimentare privind conținutul de cenușă al combustibilului utilizat în unele instalații care intră sub incidența PNT.

(6) Prin scrisoarea din 27 septembrie 2013 (9), Comisia a solicitat clarificări suplimentare și finalizarea datelor menționate anterior, în conformitate cu informațiile solicitate în Decizia 2012/115/UE.

(7) Prin e-mailul din 3 octombrie 2013 (10), Republica Lituania a furnizat certificate suplimentare privind compoziția păcurii grele și a confirmat că toate informațiile disponibile au fost puse la dispoziția Comisiei și că au fost îndeplinite condițiile de aplicare a valorii limită de emisie prevăzute în apendicele C tabelul C1 nota 5 din anexa la Decizia de punere în aplicare 2012/115/UE în ceea ce privește cele cinci instalații în cauză.

(8) Prin urmare, PNT a fost evaluat de Comisie în conformitate cu articolul 32 alineatele (1), (3) și (4) din Directiva 2010/75/UE și cu Decizia de punere în aplicare 2012/115/UE.

(9) În special, Comisia a examinat coerența și acuratețea datelor, ipotezelor și calculelor utilizate pentru determinarea contribuțiilor fiecăreia dintre instalațiile de ardere care intră sub incidența PNT la plafoanele de emisie stabilite în PNT; de asemenea, a analizat dacă planul cuprinde obiective și obiective țintă conexe, măsuri și calendare pentru atingerea acestor obiective, precum și un mecanism de monitorizare pentru evaluarea conformității pe viitor.

(10) Ca urmare a informațiilor suplimentare furnizate, Comisia a constatat că plafoanele de emisie pentru anii 2016 și 2019 au fost calculate utilizând datele și formulele adecvate și că toate calculele sunt corecte. Republica Lituania a furnizat suficiente informații cu privire la măsurile care vor fi puse în aplicare în vederea atingerii plafoanelor de emisie, monitorizarea și raportarea către Comisie cu privire la punerea în aplicare a PNT.

(11) Comisia este mulțumită de faptul că autoritățile lituaniene au luat în considerare dispozițiile enumerate la articolul 32 alineatele (1), (3) și (4) din Directiva 2010/75/UE și din Decizia de punere în aplicare 2012/115/UE.

(12) Punerea în aplicare a PNT nu ar trebui să aducă atingere altor prevederi legislative naționale și ale Uniunii aplicabile. În special, în momentul stabilirii condițiilor de autorizare individuale pentru instalațiile de ardere care intră sub incidența PNT, Republica Lituania ar trebui să se asigure că nu există riscul nerespectării cerințelor prevăzute, printre altele, în Directiva 2010/75/UE, în Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11) și în Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12).

(13) Articolul 32 alineatul (6) din Directiva 2010/75/UE prevede obligația Republicii Lituania de a informa Comisia cu privire la orice modificări ulterioare ale PNT. Comisia ar trebui să evalueze dacă modificările respective sunt în conformitate cu dispozițiile prevăzute la articolul 32 alineatele (1), (3) și (4) din Directiva 2010/75/UE și în Decizia de punere în aplicare 2012/115/UE,

Articolul 1

1. În baza articolului 32 alineatele (1), (3) și (4) din Directiva 2010/75/UE și a Deciziei de punere în aplicare 2012/115/UE, nu se ridică obiecții împotriva planului național de tranziție notificat Comisiei de către Republica Lituania la 31 decembrie 2012, în temeiul articolului 32 alineatul (5) din Directiva 2010/75/UE, astfel cum a fost modificat în conformitate cu informațiile suplimentare trimise la 26 iunie 2013, 20 august 2013 și 3 octombrie 2013 (13). 2. Lista de instalații care intră sub incidența planului național de tranziție, poluanții cu privire la care aceste instalații sunt acoperite de plan și plafoanele de emisie aplicabile sunt prevăzute în anexă. 3. Punerea în aplicare a PNT de către autoritățile lituaniene nu scutește Republica Lituania de obligația de a respecta prevederile Directivei 2010/75/UE privind emisiile provenite de la instalațiile de ardere individuale care intră sub incidența planului și alte dispoziții relevante ale legislației Uniunii Europene din domeniul mediului.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Lituania.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.