Recitale
(1) La 12 decembrie 2003, Consiliul European a adoptat Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă („strategia”), care cuprinde la capitolul III o listă de măsuri care trebuie luate atât în Uniune, cât și în țări terțe pentru combaterea acestei proliferări.
(2) Uniunea acționează în prezent în mod activ pentru punerea în aplicare a strategiei și pune în practică măsurile enumerate în capitolul III, în special prin furnizarea de resurse financiare destinate sprijinirii unor proiecte specifice desfășurate de instituții multilaterale, precum Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).
(3) La 17 noiembrie 2003, Consiliul a adoptat Poziția comună 2003/805/PESC privind universalizarea și consolidarea acordurilor multilaterale în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora (1). Respectiva poziție comună solicită, inter alia, promovarea încheierii acordurilor de garanții generalizate și de protocoale adiționale ale AIEA și angajează acțiunea Uniunii pentru ca acordurile de garanții generalizate și protocoalele adiționale ale AIEA să devină standardul sistemului de verificare al AIEA.
(4) La 17 mai 2004, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2004/495/PESC privind sprijinirea activităților AIEA desfășurate în cadrul programului său de siguranță nucleară și în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (2).
(5) La 18 iulie 2005, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2005/574/PESC privind sprijinirea activităților AIEA în domeniile siguranței și verificării nucleare și în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (3).
(6) La 12 iunie 2006, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2006/418/PESC privind sprijinirea activităților AIEA în domeniile securității și verificării nucleare și în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (4).
(7) La 14 aprilie 2008, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2008/314/PESC privind sprijinul pentru activitățile AIEA în domeniile securității și verificării nucleare și în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (5).
(8) La 27 septembrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/585/PESC privind sprijinirea activităților AIEA în domeniile securității și verificării nucleare și în cadrul punerii în aplicare a Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (6).
(9) Consolidarea controlului surselor radioactive de mare activitate, în conformitate cu declarația și cu planul de acțiune al G8 privind securizarea surselor radioactive, adoptat la summitul de la Evian din 2003, continuă să reprezinte un obiectiv important pentru Uniune, care va fi urmărit prin includerea unor țări terțe.
(10) La 8 iulie 2005, statele părți și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice au convenit prin consens să modifice Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare (CPPNM), în vederea extinderii domeniului de aplicare al acesteia la materialele și instalațiile nucleare în cadrul utilizării, al depozitării și al transportului în scopuri pașnice pe teritoriul național, precum și în vederea instituirii unei obligații pentru statele părți de a stabili sancțiuni de natură penală pentru încălcările convenției.
(11) La 7 iulie 2007, a intrat în vigoare Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear. Aceasta impune statelor părți adoptarea legislației în vederea incriminării faptelor prevăzute în convenție.
(12) AIEA urmărește aceleași obiective precum cele menționate la considerentele 3-11 din prezenta decizie. Aceasta se realizează prin punerea în aplicare a planului său de siguranță nucleară, care este finanțat integral prin contribuții voluntare la Fondul pentru siguranță nucleară al AIEA.
(13) Uniunea participă la procesul summitului privind siguranța nucleară și se angajează să-și intensifice în continuare eforturile în vederea consolidării siguranței nucleare și asistării țărilor terțe în această privință. Uniunea salută acțiunile recente de consolidare a programului de siguranță nucleară al AIEA, precum și Conferința internațională privind siguranța nucleară găzduită de AIEA la 1-5 iulie 2013. Uniunea urmărește să mențină durabilitatea și eficacitatea punerii în aplicare a acțiunilor comune și a deciziilor Consiliului anterioare în sprijinul planurilor de siguranță nucleară ale AIEA și se angajează să furnizeze în continuare sprijin în vederea adoptării planului de siguranță nucleară al AIEA pentru perioada 2014-2017. O strânsă coordonare cu inițiativa privind centrele de excelență în domeniul chimiei, biologiei, radiologiei și în domeniul nuclear (CBRN) ale UE, precum și cu alte inițiative și programe va fi întreprinsă pentru evitarea suprapunerilor și maximizarea rentabilității și pentru reducerea continuă a riscurilor.
(14) Punerea în aplicare la nivel tehnic a prezentei decizii ar trebui încredințată AIEA, care, pe baza expertizei sale de lungă durată și larg recunoscute în domeniul siguranței nucleare, ar putea să consolideze în mod semnificativ capacitățile relevante din țările vizate. Proiectele sprijinite de Uniune pot fi finanțate numai prin contribuții voluntare la Fondul pentru siguranță nucleară al AIEA. Aceste contribuții care urmează a fi furnizate de Uniune vor fi esențiale în crearea premizelor pentru ca AIEA să joace un rol major în domeniul siguranței nucleare prin sprijinirea eforturilor țărilor de a-și îndeplini responsabilitățile în materie de siguranță nucleară, astfel cum se recunoaște și în cadrul procesului summitului privind siguranța nucleară,