Începe proba gratuită

Decizie 2013/497 · CELEX 32013D0497

Decizia 2013/497/PESC a Consiliului din 10 octombrie 2013 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului

Data act
10.10.2013
Intrare in vigoare
12.10.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_272_R_0046_01
Status
In vigoare
îndepărtare Iran sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) La 26 iulie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/413/PESC (1).

(2) Restricțiile privind admisia și înghețarea fondurilor ar trebui să se aplice și persoanelor sau entităților care eludează sau încalcă măsuri restrictive. Criteriile de desemnare, în ceea ce privește restricțiile la intrarea în Uniune și înghețarea de fonduri, care se referă la persoanele și entitățile care au sprijinit persoane sau entități desemnate pentru a eluda sau încălca dispozițiile rezoluțiilor relevante ale Consiliului de securitate al Națiunilor Unite sau ale Deciziei 2010/413/PESC, ar trebui adaptate pentru a include persoane și entități care au eludat sau încălcat ele însele acele dispoziții.

(3) Decizia 2010/413/PESC ar trebui, prin urmare, să se modifice în consecință,

Articolul 1

Decizia 2010/413/PESC se modifică după cum urmează: 1. La articolul 19 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text: „(b) persoanelor, altele decât cele menționate la anexa I, care sunt implicate în activitățile nucleare sensibile cu risc de proliferare ale Iranului sau în perfecționarea vectorilor de transport ai armelor nucleare, inclusiv prin implicare în achiziția articolelor, bunurilor, echipamentelor, materialelor și tehnologiei interzise, sau persoanelor care au legătură directă cu aceste activități sau care le susțin, ori persoanelor care acționează în numele sau sub comanda acestora, sau persoanelor care au eludat sau au încălcat sau au sprijinit persoanele sau entitățile desemnate în eludarea sau încălcarea dispozițiilor RCSONU 1737 (2006), RCSONU 1747 (2007), RCSONU 1803 (2008) și RCSONU 1929 (2010) sau ale prezentei decizii, precum și altor membri ai IRGC și persoanelor care acționează în numele IRGC sau IRISL, și persoanelor care furnizează servicii de asigurare sau alte servicii esențiale către IRGC și IRISL, sau către entități deținute sau controlate de acestea sau care acționează în numele lor, astfel cum sunt enumerate în anexa II;” 2. La articolul 20 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text: „(b) persoanele și entitățile, altele decât cele menționate în anexa I, care sunt implicate în activitățile nucleare sensibile cu risc de proliferare ale Iranului sau în perfecționarea vectorilor de transport ai armelor nucleare, inclusiv prin implicarea în achiziția articolelor, bunurilor, echipamentelor, materialelor și tehnologiei interzise, sau persoanele care au legătură directă cu aceste activități sau care le susțin, ori persoanele sau entitățile care acționează în numele sau sub comanda acestora, ori entitățile aflate în proprietatea acestora sau controlate de acestea, inclusiv prin mijloace ilicite, sau persoanele și entitățile care au eludat sau au încălcat sau au sprijinit persoanele sau entitățile desemnate în eludarea sau încălcarea dispozițiilor RCSONU 1737 (2006), RCSONU 1747 (2007), RCSONU 1803 (2008) și RCSONU 1929 (2010) sau ale prezentei decizii, precum și alți membri și entități din cadrul IRGC și IRISL și entități deținute sau controlate de acestea, sau persoane și entități care acționează în numele acestora, sau persoane și entități care furnizează servicii de asigurare sau alte servicii esențiale către IRGC și IRISL, sau către entități deținute sau controlate de acestea sau care acționează în numele lor, astfel cum sunt enumerate în anexa II;”.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.