Recitale
(1)
În conformitate cu articolul 119 din Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), se instituie un Consiliu de stabilizare și de asociere.
(2)
În conformitate cu articolul 120 din acord, Consiliul de stabilizare și de asociere își stabilește propriul regulament de procedură.
(3)
În conformitate cu articolul 122 din acord, Consiliul de stabilizare și de asociere este asistat de Comitetul de stabilizare și de asociere.
(4)
În conformitate cu articolul 122 din acord, Consiliul de stabilizare și de asociere stabilește, în cadrul regulamentului său de procedură, atribuțiile Comitetului de stabilizare și de asociere, precum și faptul că respectivul consiliu poate delega oricare dintre competențele sale Comitetului de stabilizare și de asociere.
(5)
În conformitate cu articolul 124 din acord, Consiliul de stabilizare și de asociere poate decide instituirea altor comitete sau organisme speciale care îl pot asista în exercitarea atribuțiilor sale. La acest articol se prevede, de asemenea, că, în cadrul regulamentului de procedură, Consiliul de stabilizare și de asociere stabilește alcătuirea și atribuțiile acestor comitete sau organisme și modalitatea lor de funcționare.
(6)
Dialogul și cooperarea dintre partenerii sociali și alte organizații ale societății civile, precum și autoritățile regionale și locale din Uniunea Europeană și cele din Serbia pot contribui decisiv la dezvoltarea relațiilor dintre acestea și la integrarea europeană.
(7)
Este oportun ca această cooperare să fie organizată prin înființarea a două comitete mixte consultative,
(1)
întrucât acest acord a intrat în vigoare la …,
Articolul 1
Președinția
Președinția Consiliului de stabilizare și de asociere este exercitată, alternativ, pentru perioade de câte 12 luni, de către președintele Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia, precum și al Comunității Europene a Energiei Atomice, și de către un reprezentant al guvernului din Serbia. Prima perioadă începe la data primei reuniuni a Consiliului de stabilizare și de asociere și se încheie la 31 decembrie 2013.
Articolul 2
Reuniuni
Consiliul de stabilizare și de asociere se reunește la nivel ministerial o dată pe an. În cazul în care părțile sunt de acord, sesiuni extraordinare ale Consiliului de stabilizare și de asociere se pot ține la cererea uneia dintre părți. Cu excepția cazului în care părțile convin altfel, fiecare sesiune a Consiliului de stabilizare și de asociere se desfășoară în locul obișnuit al sesiunilor Consiliului Uniunii Europene, la o dată convenită de părți. Reuniunile Consiliului de stabilizare și de asociere se convoacă, de comun acord, de către secretarii Consiliului de stabilizare și de asociere, în acord cu președintele.
Articolul 3
Reprezentarea
Membrii Consiliului de stabilizare și de asociere care nu pot participa la o ședință pot fi reprezentați. În cazul în care un membru dorește să fie reprezentat, acesta notifică președintelui numele reprezentantului înainte de reuniunea la care urmează să fie reprezentat. Reprezentantul unui membru al Consiliului de stabilizare și de asociere exercită toate drepturile membrului pe care îl reprezintă.
Articolul 4
Delegații
Membrii Consiliului de stabilizare și de asociere pot fi însoțiți de funcționari. Înaintea fiecărei reuniuni, președintele este informat despre componența prevăzută a delegației fiecărei părți. Un reprezentant al Băncii Europene de Investiții participă în calitate de observator la reuniunile Consiliului de stabilizare și de asociere, atunci când pe ordinea de zi figurează chestiuni care privesc această bancă. Consiliul de stabilizare și de asociere poate invita persoane care nu sunt membre să asiste la reuniunile sale pentru a furniza informații în legătură cu anumite subiecte.
Articolul 5
Secretariatul
Un funcționar al Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene și un funcționar al Misiunii Serbiei pe lângă Uniunea Europeană exercită în comun funcțiile de secretari ai Consiliului de stabilizare și de asociere.
Articolul 6
Corespondența
Corespondența destinată Consiliului de stabilizare și de asociere se trimite președintelui Consiliului de stabilizare și de asociere pe adresa Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene.
Cei doi secretari asigură transmiterea acestei corespondențe președintelui Consiliului de stabilizare și de asociere și, dacă este cazul, asigură și transmiterea acesteia către ceilalți membri ai Consiliului de stabilizare și de asociere. Corespondența distribuită astfel se transmite Secretariatului General al Comisiei, reprezentanțelor permanente ale statelor membre ale Uniunii Europene și Misiunii Serbiei pe lângă Uniunea Europeană.
Comunicatele provenind din partea președintelui Consiliului de stabilizare și de asociere se trimit destinatarilor prin cei doi secretari și sunt transmise, dacă este cazul, celorlalți membri ai Consiliului de stabilizare și de asociere astfel cum se menționează în al doilea paragraf.
Articolul 7
Publicitate
Cu excepția cazului în care se decide altfel, reuniunile Consiliului de stabilizare și de asociere nu sunt publice.
Articolul 8
Ordinea de zi a reuniunilor
(1) Președintele stabilește ordinea de zi provizorie a fiecărei reuniuni. Aceasta se transmite, prin secretarii Consiliului de stabilizare și de asociere, destinatarilor menționați la articolul 6 cu cel puțin 15 zile înainte de începerea reuniunii. Ordinea de zi provizorie cuprinde punctele pentru care cererea de înscriere i-a parvenit președintelui cu cel târziu 21 de zile înainte de începerea reuniunii, ceea ce înseamnă că aceste puncte nu vor fi înscrise pe ordinea de zi provizorie decât dacă documentele aferente au fost transmise secretariatelor până la data de expediere a ordinii de zi. Ordinea de zi se adoptă de Consiliul de stabilizare și de asociere la începutul fiecărei reuniuni. Un punct care nu figurează pe ordinea de zi provizorie poate fi înscris pe ordinea de zi în cazul în care ambele părți convin astfel.
(2) Președintele poate, cu acordul celor două părți, să reducă termenele indicate în primul paragraf, pentru a lua în considerare cerințele unui caz particular.
Articolul 9
Procese-verbale
Cei doi secretari întocmesc un proiect de proces-verbal pentru fiecare reuniune. Procesul-verbal cuprinde, ca regulă generală, pentru fiecare punct al ordinii de zi:
— menționarea documentelor prezentate Consiliului de stabilizare și de asociere;
— declarațiile prin care un membru al Consiliului de stabilizare și de asociere a cerut înscrierea;
— deciziile și recomandările adoptate, declarațiile convenite și concluziile adoptate.
Proiectul de proces-verbal se supune spre aprobare Consiliului de stabilizare și de asociere. După aprobare, procesul-verbal se semnează de către președinte și de către cei doi secretari. Acesta este păstrat în arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, care are calitatea de depozitar al documentelor Consiliului de stabilizare și de asociere. O copie certificată se trimite fiecăruia dintre destinatarii menționați la articolul 6.
Articolul 10
Decizii și recomandări
(1) Consiliul de stabilizare și de asociere adoptă deciziile și recomandările de comun acord între părți. Consiliul de stabilizare și de asociere poate să adopte deciziile sau recomandările prin procedură scrisă, în cazul în care cele două părți convin cu privire la aceasta.
(2) Deciziile și recomandările Consiliului de stabilizare și de asociere, în sensul articolului 121 din Acordul de stabilizare și de asociere, poartă titlul de „decizie” și, respectiv, de „recomandare”, urmate de un număr de ordine, de data la care au fost adoptate și de precizarea obiectului acestora. Deciziile și recomandările Consiliului de stabilizare și de asociere sunt semnate de președinte și autentificate de cei doi secretari. Deciziile și recomandările se transmit fiecăruia dintre destinatarii menționați la articolul 6 de mai sus. Fiecare dintre părți poate hotărî în legătură cu publicarea, în propria sa publicație oficială, a deciziilor și a recomandărilor Consiliului de stabilizare și de asociere.
Articolul 11
Regimul lingvistic
Limbile oficiale ale Consiliului de stabilizare și de asociere sunt limbile oficiale ale celor două părți. Cu excepția cazului în care se decide altfel, Consiliul de stabilizare și de asociere deliberează pe baza documentelor redactate în aceste limbi.
Articolul 12
Cheltuieli
Uniunea Europeană și Serbia suportă, fiecare, cheltuielile aferente participării lor la reuniunile Consiliului de stabilizare și de asociere, atât cheltuielile cu personalul, transportul și diurna, cât și cheltuielile poștale și cu telecomunicațiile. Cheltuielile privind interpretarea la reuniuni, traducerea și multiplicarea documentelor sunt suportate de către Uniunea Europeană, cu excepția cheltuielilor privind interpretarea și traducerea în și din limba sârbă, care sunt suportate de către Serbia. Alte cheltuieli aferente organizării reuniunilor se suportă de partea care găzduiește reuniunile.
Articolul 13
Comitetul de stabilizare și de asociere
(1) Se instituie un Comitet de stabilizare și de asociere care asistă Consiliul de stabilizare și de asociere în îndeplinirea sarcinilor sale. Acesta este format, pe de o parte, din reprezentanții Consiliului Uniunii Europene și din reprezentanții Comisiei Europene și, pe de altă parte, din reprezentanții guvernului din Serbia, de obicei, la nivel de înalți funcționari.
(2) Comitetul de stabilizare și de asociere pregătește reuniunile și deliberările Consiliului de stabilizare și de asociere, pune în aplicare, dacă este nevoie, deciziile acestuia și asigură, în general, continuitatea relațiilor de asociere și buna derulare a Acordului de stabilizare și de asociere. Acesta examinează orice chestiune care îi este prezentată de către Consiliul de stabilizare și de asociere, precum și orice altă chestiune care ar putea apărea în cadrul aplicării cotidiene a Acordului de stabilizare și de asociere. Comitetul supune spre adoptare Consiliului de stabilizare și de asociere propuneri sau proiecte de decizii sau recomandări.
(3) În cazul în care Acordul de stabilizare și de asociere prevede obligația sau posibilitatea de consultare, aceasta poate avea loc în cadrul Comitetului de stabilizare și de asociere. Ea poate fi continuată în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere în cazul în care cele două părți convin cu privire la aceasta.
(4) Regulamentul de procedură al Comitetului de stabilizare și de asociere se anexează la prezenta decizie.
Articolul 14
Comitetul mixt consultativ compus din reprezentanți ai Comitetului Economic și Social European și din parteneri sociali și alte organizații ale societății civile din Serbia
(1) Se instituie un Comitet mixt consultativ compus din reprezentanți ai Comitetului Economic și Social European și din parteneri sociali și alte organizații ale societății civile din Serbia, care are ca sarcină asistarea Consiliului de stabilizare și de asociere în vederea promovării dialogului și cooperării dintre partenerii sociali și alte organizații ale societății civile din Uniunea Europeană și Serbia Dialogul și cooperarea vor cuprinde toate aspectele relevante ale relațiilor dintre Uniunea Europeană și Serbia, care apar în contextul punerii în aplicare a Acordului de stabilizare și de asociere. Dialogul și cooperarea vizează, în special: (a) pregătirea partenerilor sociali și a altor organizații ale societății civile din Serbia pentru activitățile din cadrul viitoarei aderări la Uniunea Europeană; (b) pregătirea partenerilor sociali și a altor organizații ale societății civile din Serbia pentru participarea acestora la lucrările Comitetului Economic și Social European după aderarea Serbiei; (c) schimbul de informații pe teme de interes reciproc, în special în ceea ce privește situația actualizată a procesului de aderare, precum și pregătirea partenerilor sociali și a altor organizații ale societății civile din Serbia pentru acest proces; (d) încurajarea schimburilor de experiență, a bunelor practici și a dialogului structurat dintre a) parteneri sociali și alte organizații ale societății civile din Serbia și b) parteneri sociali și alte organizații ale societății civile din statele membre, inclusiv prin crearea de rețele în domenii specifice, în care contactele directe și cooperarea se pot dovedi cele mai eficiente mijloace de soluționare a anumitor probleme; (e) discutarea oricăror alte aspecte relevante propuse de oricare dintre părți, care pot apărea în contextul punerii în aplicare a Acordului de stabilizare și de asociere și în cadrul strategiei de preaderare.
(2) Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1) este compus din nouă reprezentanți ai Comitetului Economic și Social European și nouă reprezentanți ai partenerilor sociali și ai altor organizații ale societății civile din Serbia. De asemenea, Comitetul mixt consultativ poate invita persoane cu statut de observator.
(3) Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1) își îndeplinește sarcinile pe baza consultării de către Consiliul de stabilizare și de asociere sau, în ceea ce privește promovarea dialogului dintre sferele economice și sociale, din proprie inițiativă.
(4) Membrii sunt aleși astfel încât în cadrul Comitetului mixt consultativ menționat la alineatul (1) să se asigure o reprezentare cât mai fidelă a diferiților parteneri sociali și a altor organizații ale societății civile, atât din Uniunea Europeană, cât și din Serbia. Numirile oficiale ale membrilor din Serbia sunt făcute de către guvernul din Serbia, pe baza propunerilor din partea partenerilor sociali și a altor organizații ale societății civile. Aceste propuneri se bazează pe proceduri de selecție care respectă principiul incluziunii și al transparenței, dintre partenerii sociali și alte organizații ale societății civile.
(5) Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1) este prezidat în comun de un membru al Comitetului Economic și Social European și de un reprezentant al partenerilor sociali și al altor organizații ale societății civile din Serbia.
(6) Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1) își stabilește regulamentul de procedură.
(7) Comitetul Economic și Social European, pe de o parte, și guvernul din Serbia, pe de altă parte, suportă, fiecare, cheltuielile aferente participării delegaților lor la reuniunile Comitetului mixt consultativ și ale grupurilor de lucru ale acestuia, legate de personal, transport și diurnă.
(8) Condițiile detaliate privind costurile serviciilor de traducere și de interpretariat sunt stabilite în regulamentul de procedură al Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1). Alte cheltuieli privind organizarea reuniunilor sunt suportate de către partea care găzduiește reuniunile.
Articolul 15
Comitetul mixt consultativ compus din reprezentanți ai Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene și ai autorităților locale și regionale din Serbia
(1) Se instituie un Comitet mixt consultativ compus din reprezentanți ai Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene și ai autorităților locale și regionale din Serbia, care are ca sarcină asistarea Consiliului de stabilizare și de asociere în vederea promovării dialogului și cooperării dintre autoritățile locale și regionale din Uniunea Europeană și Serbia. Dialogul și cooperarea vizează, în special: (a) pregătirea autorităților locale și regionale din Serbia pentru activitățile din cadrul viitoarei aderări la Uniunea Europeană; (b) pregătirea autorităților locale și regionale din Serbia pentru participarea acestora la lucrările Comitetului Regiunilor după aderarea Serbiei; (c) schimbul de informații pe teme de interes reciproc, în special în ceea ce privește situația actualizată a procesului de aderare și în ceea ce privește domeniile de politică pentru care tratatele prevăd că este necesară consultarea Comitetului Regiunilor, precum și pregătirea autorităților locale și regionale din Serbia pentru aceste politici; (d) încurajarea unui dialog multilateral și structurat între a) autoritățile locale și regionale din Serbia și b) autoritățile locale și regionale din statele membre, inclusiv prin crearea de rețele în domenii specifice în care contactele directe și cooperarea dintre aceste autorități se pot dovedi cele mai eficiente mijloace de soluționare a anumitor probleme de interes reciproc; (e) oferirea unui cadru pentru schimbul curent de informații privind cooperarea interregională dintre autoritățile locale și regionale din Serbia și autoritățile locale și regionale din statele membre; (f) încurajarea schimbului de experiență și de cunoștințe în domeniile de politică pentru care Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că este necesară consultarea Comitetului Regiunilor între i) autoritățile locale și regionale din Serbia și ii) autoritățile locale și regionale din statele membre, în special în ceea ce privește cunoștințele și practicile privind pregătirea planurilor sau strategiilor locale și regionale de dezvoltare și a celei mai eficiente utilizări a fondurilor de preaderare și a fondurilor structurale; (g) asistarea autorităților locale și regionale din Serbia, prin intermediul schimbului de informații, cu privire la aspectele practice ale punerii în aplicare a principiului subsidiarității în toate aspectele vieții la nivel local și regional; (h) discutarea oricăror alte aspecte relevante propuse de oricare dintre părți, care pot apărea în contextul punerii în aplicare a Acordului de stabilizare și de asociere și în cadrul strategiei de preaderare.
(2) Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1) este compus din șapte reprezentanți ai Comitetului Regiunilor, pe de o parte, și șapte reprezentanți aleși ai autorităților locale și regionale din Serbia, pe de altă parte. Se desemnează un număr egal de membri supleanți.
(3) Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1) își îndeplinește sarcinile pe baza consultării de către Consiliul de stabilizare și de asociere sau, în ceea ce privește promovarea dialogului dintre sferele economice și sociale, din proprie inițiativă.
(4) Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1) poate face recomandări Consiliului de stabilizare și de asociere.
(5) Membrii sunt aleși astfel încât, în cadrul Comitetului mixt consultativ menționat la alineatul (1), să se asigure o reprezentare fidelă a diferitelor niveluri ale autorităților locale și regionale, atât din Uniunea Europeană, cât și din Serbia. Numirile oficiale ale membrilor din Serbia sunt făcute de către guvernul din Serbia, pe baza propunerilor din partea organizațiilor care reprezintă autoritățile locale și regionale din această țară. Aceste propuneri se bazează pe proceduri de selecție care respectă principiul incluziunii și al transparenței, dintre reprezentanții care dețin mandate electorale la nivel local sau regional.
(6) Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1) își stabilește regulamentul de procedură.
(7) Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1) este prezidat în comun de un membru al Comitetului Regiunilor și de un reprezentant al autorităților locale și regionale din Serbia.
(8) Comitetul Regiunilor, pe de o parte, și guvernul din Serbia, pe de altă parte, suportă, fiecare, cheltuielile aferente participării delegaților lor și a personalului auxiliar la reuniunile Comitetului mixt consultativ menționat la alineatul (1), legate în special de transport și diurnă.
(9) Acordurile detaliate privind costurile serviciilor de traducere și de interpretariat sunt stabilite în regulamentul de procedură al Comitetul mixt consultativ menționat la alineatul (1). Alte cheltuieli privind organizarea reuniunilor sunt suportate de către partea care găzduiește reuniunile.