Recitale
(1) Instituțiile și statele membre acordă o importanță sporită protecției intereselor financiare ale Uniunii și combaterii fraudei și a altor activități ilegale care dăunează intereselor financiare ale Uniunii, iar importanța măsurilor în acest sens este confirmată de articolul 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(2) Decizia 1999/352/CE, CECO, Euratom a Comisiei (1) ar trebui să fie modificată ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2).
(3) Sarcinile Oficiului ar trebui să includă pregătirea unor acte cu putere de lege și norme administrative în domeniul de activitate al Oficiului, inclusiv a instrumentelor relevante care intră sub incidența titlului V din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a instrumentelor aplicabile în domeniul protecției monedei euro împotriva falsificării. Sarcinile Oficiului ar trebui, de asemenea, să continue să includă formarea și asistența tehnică pentru protecția monedei euro împotriva falsificării.
(4) Oficiul ar trebui să ia parte la activitățile organismelor și ale asociațiilor internaționale specializate în combaterea fraudei și a corupției, în special în scopul schimbului de cele mai bune practici.
(5) Comisia ar trebui să evalueze necesitatea revizuirii prezentei decizii în eventualitatea instituirii unui parchet european,