Începe proba gratuită

Decizie 2013/457 · CELEX 32013D0457

2013/457/UE: Decizia Consiliului din 16 septembrie 2013 de numire a unui judecător al Tribunalului Funcției Publice al Uniunii Europene

Data act
16.09.2013
Intrare in vigoare
19.09.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_247_R_0037_01
Status
Inactiv
judecător membru al Curții de Justiție (UE) numirea membrilor Tribunalul Funcției Publice

Recitale

(1) În temeiul articolului 2 și articolului 3 alineatul (1) din anexa I la Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, și în urma demisiei cu efect de la 1 octombrie 2013 a doamnei Irena BORUTA, ar trebui numit un judecător la Tribunalul Funcției Publice al Uniunii Europene (denumit în continuare „Tribunalul Funcției Publice”) pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2013 și 30 septembrie 2019.

(2) A fost lansat un apel public la candidaturi (1).

(3) Comitetul prevăzut în articolul 3 alineatul (3) din anexa I la Protocolul nr. 3 s-a întrunit la 4 și 5 iunie, precum și la 2 și 3 iulie 2013. La încheierea lucrărilor, Comitetul a emis un aviz cu privire la caracterul corespunzător al candidaților pentru a exercita funcția de judecător al Tribunalului Funcției Publice și a anexat acestui aviz o listă de candidați care dețin cea mai potrivită experiență de nivel înalt.

(4) Prin urmare, este oportun să fie numită judecător la Tribunalul Funcției Publice o persoană dintre cele care figurează în lista de candidați menționată anterior, pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2013 și 30 septembrie 2019, astfel încât să se asigure o componență echilibrată a Tribunalului Funcției Publice, pe o bază geografică cât mai extinsă posibil, din rândul resortisanților statelor membre și în ceea ce privește sistemele juridice naționale reprezentate,

Articolul 1

Domnul Jesper SVENNINGSEN este numit judecător la Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2013 și 30 septembrie 2019.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.