Recitale
(1) Articolul 103n din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că alocarea fondurilor Uniunii disponibile, precum și plafoanele bugetare aplicabile programelor naționale de sprijinire a sectorului vitivinicol sunt stabilite în anexa Xb la regulamentul respectiv.
(2) În temeiul articolului 103o din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, statele membre au avut posibilitatea de a decide până la 1 decembrie 2012 dacă să acorde sprijin viticultorilor pentru exercițiul financiar 2014 prin alocarea drepturilor de plată în sensul titlului III capitolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori (2).
(3) Statele membre care intenționează să acorde sprijin în conformitate cu articolul 103o din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 au comunicat sumele corespunzătoare. Din motive de claritate, Comisia ar trebui să publice sumele respective.
(4) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,