Recitale
(1) În conformitate cu Directiva 2002/53/CE, Comisia a publicat anumite soiuri de cânepă în seria C din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în cadrul Catalogului comun al soiurilor de plante agricole.
(2) Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (2) prevede, la articolul 39, că, pentru a preveni acordarea de ajutor pentru culturile ilegale, suprafețele utilizate pentru producția de cânepă sunt eligibile doar în cazul în care conținutul de tetrahidrocanabinol din soiurile utilizate nu depășește 0,2 %.
(3) Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei (3) stabilește, la articolul 40 alineatul (3), că, în cazul în care, în cel de al doilea an, media tuturor eșantioanelor dintr-un soi dat de cânepă depășește conținutul de tetrahidrocanabinol prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 73/2009, statul membru în cauză solicită autorizarea de a interzice comercializarea soiului respectiv în conformitate cu Directiva 2002/53/CE.
(4) La 15 noiembrie 2012, Comisia a primit o cerere din partea Germaniei de autorizare a interzicerii comercializării soiurilor de cânepă Bialobrzeskie și Carmagnola, deoarece, pentru al doilea an consecutiv, conținutul de tetrahidrocanabinol al acestora a depășit procentul autorizat de 0,2 %.
(5) Pe această bază, cererea înaintată de Germania ar trebui acceptată.
(6) Pentru a permite Comisiei să informeze celelalte state membre și să actualizeze Catalogul comun al soiurilor de plante agricole, Germania ar trebui să aibă obligația de a informa Comisia cu privire la data de la care va face uz de autorizarea acordată prin prezenta decizie.
(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru semințe și material de înmulțire agricol, horticol și forestier,