Recitale
(1) La 14 iunie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/330/PESC (1) care a prelungit EUJUST LEX-IRAK până la 30 iunie 2012.
(2) La 10 iulie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/372/PESC (2) care a prelungit EUJUST LEX-IRAK pentru o nouă perioadă de 18 de luni până la 31 decembrie 2013.
(3) Valoarea de referință financiară acoperă perioada până la 30 iunie 2013. Este necesară o nouă valoare de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente misiunii în perioada 1 iulie 2013-31 decembrie 2013.
(4) EUJUST LEX-IRAK se va derula în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea împiedica realizarea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din tratat.
(5) Prin urmare, Decizia 2010/330/PESC ar trebui modificată în consecință,