Recitale
(1) Convenția privind protecția Alpilor (Convenția alpină) a fost încheiată în numele Comunității Europene de către Consiliu, prin Decizia 96/191/CE (2).
(2) Consiliul a hotărât în privința semnării în numele Comunității a Protocolului privind aplicarea Convenției alpine în domeniul transporturilor (Protocolul privind transporturile) prin Decizia 2007/799/CE (3).
(3) Protocolul privind transporturile reprezintă un important pas în direcția punerii în aplicare a Convenției alpine, iar Uniunea se angajează să îndeplinească obiectivele convenției respective.
(4) Problemele transfrontaliere economice, sociale și ecologice ale Alpilor rămân o provocare majoră de abordat în această zonă extrem de sensibilă.
(5) Protocolul privind transporturile oferă un cadru bazat pe principiul precauției, principiul prevenirii și principiul „poluatorul plătește” pentru garantarea mobilității durabile și a protecției mediului pentru toate modalitățile de transport în regiunea Alpilor, în conformitate cu articolul 2 din Convenția alpină.
(6) Dispozițiile Protocolului privind transporturile sunt în conformitate cu politica comună a Uniunii privind transporturile și oferă susținere deplină abordării Comisiei privind ecologizarea transporturilor, care a fost adoptată în 2008.
(7) Ratificarea Protocolului privind transporturile ar consolida cooperarea transfrontalieră cu acele țări care nu sunt membre ale Uniunii, și anume cu Liechtenstein, Monaco și Elveția ceea ce ar contribui la garantarea împărtășirii obiectivelor Uniunii de către partenerii regionali și la acoperirea întregii regiuni alpine prin aceste inițiative.
(8) Prin urmare, Protocolul privind transporturile ar trebui să fie aprobat,