Recitale
(1) Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede posibilitatea afectării de judecători ad-interim pe lângă tribunalele specializate pentru a suplini absența unor judecători care, fără a se afla într-o situație de invaliditate considerată totală, sunt împiedicați totuși pentru o lungă perioadă de timp să participe la soluționarea cauzelor.
(2) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 979/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind judecătorii ad-interim ai Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene prevede că, la propunerea președintelui Curții de Justiție, Consiliul, hotărând în unanimitate, stabilește o listă de trei persoane numite în calitate de judecători ad-interim. Acești judecători sunt aleși dintre foștii membri ai Curții de Justiție a Uniunii Europene care au posibilitatea să stea la dispoziția Tribunalului Funcției Publice. Aceștia sunt numiți pentru o perioadă de patru ani și mandatul lor poate fi reînnoit. Lista respectivă stabilește, printre altele, ordinea în care judecătorii ad-interim sunt chemați să exercite atribuții judiciare.
(3) Este necesară stabilirea unei liste de trei judecători ad-interim în cadrul Tribunalului Funcției Publice,