Articolul 1
Reprezentantul Special al Uniunii Europene
(1) Prin prezenta decizie, domnul Michel Dominique REVEYRAND – DE MENTHON se numește în calitate de RSUE pentru Sahel pentru perioada de până la 28 februarie 2014. Mandatul RSUE poate fi prelungit sau se poate încheia mai devreme, în cazul în care Consiliul decide astfel, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR).
(2) În sensul mandatului RSUE, regiunea Sahel este definită ca fiind alcătuită din Mali, Mauritania și Niger, care constituie preocuparea primordială a Strategiei UE pentru securitate și dezvoltare în Sahel („strategia”). În ceea ce privește aspectele cu implicații regionale mai extinse, RSUE se va alătura, după caz, altor țări și entități regionale sau internaționale din afara regiunii Sahel.
(3) Având în vedere necesitatea unei abordări la nivel regional a provocărilor interdependente cu care se confruntă regiunea, RSUE pentru Sahel își desfășoară activitatea în strânsă consultare cu alți RSUE relevanți, printre care RSUE pentru regiunea Mediteranei de sud, RSUE pentru drepturile omului și RSUE pentru Uniunea Africană.
Articolul 2
Obiectivele de politică
(1) Mandatul RSUE se întemeiază pe obiectivul de politică al Uniunii în ceea ce privește contribuția activă a Sahelului la eforturile regionale și internaționale pentru o pace durabilă, securitate și dezvoltare în regiune. De asemenea, RSUE urmărește sporirea calității, intensității și impactului angajamentului multilateral al Uniunii în regiunea Sahel.
(2) RSUE contribuie la dezvoltarea și aplicarea tuturor aspectelor pe care le îmbracă acțiunea Uniunii, în special în domeniile de politică, securitate și dezvoltare, printre care și strategia și la coordonarea tuturor instrumentelor de acțiune ale Uniunii.
(3) Inițial se va acorda prioritate Republicii Mali și dimensiunilor regionale ale conflictului existent în Mali.
(4) În ceea ce privește Mali, obiectivele de politică ale Uniunii urmăresc să promoveze, prin utilizarea coordonată și eficace a tuturor instrumentelor sale, revenirea la Mali pe calea păcii, reconcilierii, securității și dezvoltării
Articolul 3
Mandatul
(1) În vederea realizării obiectivelor de politică ale Uniunii în ceea ce privește Sahelul, mandatul RSUE este: (a) să contribuie activ la coordonarea și dezvoltarea ulterioară a abordării cuprinzătoare a Uniunii privind criza regională, pe baza strategiei sale, urmărind să consolideze coerența și eficiența globale ale activităților Uniunii în Sahel și, mai ales, în Mali; (b) să se implice, împreună cu toate părțile interesate relevante din regiune, guverne, autorități regionale existente, organizații internaționale și regionale, societatea civilă și diaspora, în urmărirea obiectivelor Uniunii și să contribuie la o mai bună înțelegere a rolului pe care Uniunea îl are în Sahel; (c) să reprezinte Uniunea în cadrul forumurilor internaționale și publice relevante, inclusiv în cadrul Grupului de sprijin și monitorizare a situației din Mali, și să asigure vizibilitate sprijinului acordat de Uniune în domeniul gestionării crizelor și al prevenirii conflictelor, printre care și Misiunii militare a Uniunii Europene pentru a contribui la instruirea forțelor armate maliene (EUTM Mali) și Misiunii PSAC a Uniunii Europene în Niger (EUCAP Sahel Niger); (d) să coopereze strâns cu Organizația Națiunilor Unite (ONU), în special cu Trimisul Special pentru Sahel al Secretarului General al ONU și cu Reprezentantul Special al Secretarului General în Africa Occidentală, cu Uniunea Africană (UA) și mai ales cu Înaltul Reprezentant al UA pentru Mali și Sahel, cu Comunitatea economică a statelor Africii Occidentale (ECOWAS) și cu alte părți interesate de la nivel național, regional și internațional, inclusiv alți trimiși speciali pentru Sahel; (e) să monitorizeze îndeaproape dimensiunea regională și transfrontalieră a crizei, printre care și aspecte precum terorismul, traficul de armament, fluxurile migratorii și de refugiați, precum și fluxurile financiare aferente; să contribuie, în strânsă cooperare cu Coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, la aplicarea ulterioară a Strategiei UE pentru lupta împotriva terorismului; (f) să mențină contacte politice constante la nivel înalt cu țările din regiune afectate de terorism și criminalitate internațională în vederea garantării unei abordări consecvente și cuprinzătoare și a asigurării rolului fundamental al Uniunii în cadrul eforturilor internaționale de combatere a terorismului și criminalității internaționale. În cadrul acestora se include sprijinul activ acordat de Uniune pentru consolidarea capacităților regionale în domeniul securității și garantarea abordării corespunzătoare a cauzelor terorismului și criminalității internaționale în Sahel; (g) să urmărească îndeaproape efectele politice și de securitate ale crizelor umanitare în regiune; (h) să contribuie, în ceea ce privește Mali, la eforturile regionale și internaționale de facilitare a soluționării crizei din Mali, în special adoptarea și punerea în aplicare a foii de parcurs pentru tranziția politică, procesul electoral liber și transparent și dialogul cuprinzător și favorabil incluziunii; (i) să promoveze consolidarea instituțională, reforma în domeniul securității, precum și construcția unei păci durabile și reconcilierea în Mali; (j) să coopereze cu RSUE pentru drepturile omului în vederea promovării respectării drepturilor omului și a dreptului umanitar internațional și să mențină contacte constante cu autoritățile relevante din Mali și din regiune, cu Biroul Procurorului din cadrul Curții Penale Internaționale, cu Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, precum și cu apărătorii drepturilor omului și observatorii pentru drepturile omului din regiune; să contribuie la punerea în aplicare a politicii Uniunii privind drepturile omului, inclusiv a orientărilor UE privind drepturile omului și a dreptului umanitar internațional, în special a orientărilor UE privind copiii și conflictele armate, precum și privind violența împotriva femeilor și a fetelor și combaterea tuturor formelor de discriminare a acestora, a Orientărilor actualizate ale Uniunii Europene pentru promovarea respectării dreptului umanitar internațional, a Orientărilor revizuite pentru protecția civililor în cadrul misiunilor și operațiilor PSAC și a politicii Uniunii referitoare la rezoluția Consiliului de Securitate al ONU (RCSONU) 1325 (2000) privind femeile, pacea și securitatea, inclusiv prin monitorizarea și raportarea evoluțiilor, precum și prin formularea unor recomandări în acest sens; (k) să urmărească și să raporteze cu privire la respectarea rezoluțiilor ONU relevante, în special RCSONU 2056 (2012), 2071 (2012) și 2085 (2012).
(2) În scopul îndeplinirii mandatului său, RSUE, între altele: (a) consiliază și raportează în ceea ce privește definirea pozițiilor Uniunii în forurile regionale și internaționale, în scopul promovării și consolidării proactive a abordării cuprinzătoare a Uniunii privind criza din Sahel; (b) menține perspectiva globală a activităților Uniunii și cooperează strâns cu delegațiile Uniunii implicate.
Articolul 4
Îndeplinirea mandatului
(1) RSUE are răspunderea îndeplinirii mandatului său sub autoritatea ÎR.
(2) Comitetul politic și de securitate (COPS) menține o legătură privilegiată cu RSUE și este principalul punct de contact al RSUE cu Consiliul. COPS furnizează RSUE orientări strategice și îndrumare politică în cadrul mandatului, fără a aduce atingere responsabilităților ÎR.
(3) RSUE își desfășoară activitatea în strânsă coordonare cu Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE).
Articolul 5
Finanțare
(1) Valoarea de referință financiară destinată să acopere cheltuielile aferente mandatului RSUE până la 28 februarie 2014 este de 1 350 000 EUR.
(2) Cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii.
(3) Gestionarea cheltuielilor face obiectul unui contract între RSUE și Comisie. RSUE răspunde în fața Comisiei pentru toate cheltuielile.
Articolul 6
Constituirea și componența echipei
(1) În limitele mandatului său și ale mijloacelor financiare aferente puse la dispoziție, RSUE răspunde de constituirea echipei sale. Echipa dispune de competențele necesare în chestiuni politice și de securitate specifice, conform mandatului. RSUE informează prompt Consiliul și Comisia cu privire la componența echipei sale.
(2) Statele membre, instituțiile Uniunii și SEAE pot propune detașarea de personal care să lucreze cu RSUE. Remunerarea personalului detașat pe lângă RSUE este asigurată de respectivul stat membru, de instituția Uniunii în cauză ori de SEAE. Experții detașați de statele membre pe lângă instituțiile Uniunii sau SEAE pot, de asemenea, să fie repartizați pe lângă RSUE. Personalul internațional angajat este format din resortisanți ai statelor membre.
(3) Toți membrii personalului detașat rămân sub autoritatea administrativă a statului membru din care provin sau a instituției Uniunii care i-a detașat ori a SEAE, își duc la îndeplinire sarcinile și acționează în interesul mandatului RSUE.
(4) Personalul RSUE este amplasat în același loc cu departamentele relevante ale SEAE sau delegațiile relevante ale Uniunii în vederea asigurării coerenței și consecvenței activităților lor respective.
Articolul 7
Privilegiile și imunitățile RSUE și ale personalului acestuia
Privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare îndeplinirii și bunei desfășurări a misiunii RSUE, precum și a membrilor personalului RSUE se stabilesc împreună cu partea-gazdă sau părțile-gazdă, după caz. Statele membre și SEAE oferă tot sprijinul necesar în acest sens.
Articolul 8
Securitatea informațiilor UE clasificate
RSUE și membrii echipei acestuia respectă principiile și standardele minime de securitate stabilite prin Decizia 2011/292/UE a Consiliului din 31 martie 2011 privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate (1).
Articolul 9
Accesul la informații și asistența logistică
(1) Statele membre, Comisia, SEAE și Secretariatul General al Consiliului garantează accesul RSUE la toate informațiile relevante.
(2) Delegațiile Uniunii și/sau statele membre, după caz, furnizează asistență logistică în regiune.
Articolul 10
Securitate
În conformitate cu politica Uniunii privind securitatea personalului cu atribuții operaționale desfășurat în afara Uniunii în temeiul titlului V din tratat, RSUE ia toate măsurile a căror aplicare este rezonabilă, conform mandatului său și condițiilor de securitate din regiunea geografică pentru care este responsabil, pentru a asigura securitatea întregului personal aflat sub directa sa autoritate, în special prin:
(a) elaborarea unui plan de securitate specific misiunii, care include măsuri de securitate fizice, organizaționale și procedurale specifice misiunii, realizând gestionarea deplasării personalului în condiții de siguranță către zona de misiune și în interiorul acesteia, precum și gestionarea incidentelor de securitate și prevăzând un plan de urgență și un plan de evacuare a misiunii;
(b) asigurarea faptului că întreg personalul desfășurat în afara Uniunii beneficiază de asigurare pentru un grad înalt de risc, necesară în condițiile specifice zonei de misiune;
(c) asigurarea faptului că toți membrii echipei care urmează să fie desfășurați în afara Uniunii, inclusiv personalul contractat la nivel local, au participat, înainte de sosirea în zona de misiune sau după aceasta, la cursuri adecvate de instruire în domeniul securității, pe baza clasificărilor de risc atribuite zonei de misiune;
(d) asigurarea punerii în aplicare a tuturor recomandărilor convenite, formulate ca urmare a evaluărilor periodice privind securitatea, și transmiterea către ÎR, Consiliu și Comisie a unor rapoarte scrise cu privire la punerea în aplicare a acestora și la alte aspecte legate de securitate, în cadrul rapoartelor intermediare și al celor privind executarea mandatului.
Articolul 11
Raportare
(1) RSUE prezintă ÎR și COPS, periodic, rapoarte verbale și scrise. De asemenea, RSUE prezintă rapoarte grupurilor de lucru ale Consiliului, dacă este necesar. Rapoartele scrise periodice sunt difuzate prin rețeaua COREU. La recomandarea ÎR sau a COPS, RSUE poate prezenta rapoarte Consiliului Afaceri Externe.
(2) RSUE raportează cu privire la cea mai adecvată modalitate de desfășurare a inițiativelor Uniunii, printre care contribuția Uniunii la reforme și în ceea ce privește aspectele politice ale proiectelor de dezvoltare relevante ale Uniunii, în coordonare cu delegațiile Uniunii în regiune.
Articolul 12
Coordonarea cu alți actori din UE
(1) În cadrul strategiei, RSUE contribuie la unitatea, coerența și eficacitatea acțiunii politice și diplomatice a Uniunii și asigură sprijin pentru implicarea semnificativă a tuturor instrumentelor Uniunii și acțiunilor statelor membre, în vederea realizării obiectivelor de politică ale Uniunii.
(2) Activitățile RSUE se coordonează cu cele ale delegațiilor Uniunii și cu cele ale Comisiei, precum și cu cele ale altor RSUE activi în regiune. RSUE informează periodic misiunile statelor membre și delegațiile Uniunii în regiune.
(3) Pe teren se menține o strânsă legătură cu șefii delegațiilor Uniunii și cu șefii de misiune ai statelor membre. RSUE, în strânsă cooperare cu delegațiile relevante ale Uniunii, oferă orientări politice la nivel local șefului misiunii EUCAP Sahel Niger și comandantului misiunii EUTM Mali. RSUE, comandantul misiunii EUTM Mali și comandantul operației civile EUCAP Sahel Niger se consultă reciproc în funcție de necesități.
Articolul 13
Reexaminare
Punerea în aplicare a prezentei decizii și coerența acesteia cu alte contribuții din partea Uniunii în regiune fac obiectul unei reexaminări periodice. RSUE prezintă ÎR, Consiliului și Comisiei un raport privind progresele înregistrate până la sfârșitul lunii august 2013, precum și un raport cuprinzător privind executarea mandatului la sfârșitul mandatului.
Articolul 14
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.