Recitale
(1) În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, investițiile directe străine figurează pe lista domeniilor care țin de politica comercială comună. În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea Europeană are competență exclusivă în domeniul politicii comerciale comune. În consecință, numai Uniunea poate legifera și adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre nu pot face acest lucru pe cont propriu decât dacă sunt autorizate de Uniune, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din TFUE.
(2) În plus, capitolul 4 al titlului IV din partea a treia a TFUE prevede reguli comune pentru mișcările de capital între state membre și țări terțe, inclusiv pentru cele care implică investiții. Acordurile internaționale în materie de investiții străine încheiate de statele membre pot avea un impact asupra acestor reguli.
(3) Prezentul regulament nu aduce atingere repartizării competențelor între Uniune și statele sale membre în conformitate cu TFUE.
(4) În momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, statele membre încheiaseră un număr semnificativ de acorduri bilaterale de investiții cu țări terțe. TFUE nu conține nicio dispoziție tranzitorie explicită privind astfel de acorduri, care țin acum de competența exclusivă a Uniunii. În plus, unele dintre aceste acorduri pot cuprinde dispoziții care să aibă un impact asupra regulilor comune referitoare la mișcările de capital stabilite în capitolul 4 al titlului IV din partea a treia a TFUE.
(5) Deși acordurile bilaterale de investiții rămân obligatorii pentru statele membre în temeiul dreptului internațional public și vor fi înlocuite progresiv de acorduri ale Uniunii privind același subiect, condițiile menținerii lor în vigoare și relația lor cu politica Uniunii în materie de investiții necesită o gestionare adecvată. Această relație va evolua pe măsură ce Uniunea își va exercita competența.
(6) În interesul investitorilor din Uniune și al investițiilor lor în țări terțe, precum și în cel al statelor membre care găzduiesc investitori străini și investiții străine, acordurile bilaterale de investiții care precizează și garantează condițiile de investiții ar trebui menținute în vigoare și înlocuite treptat de acorduri de investiții ale Uniunii, care să prevadă standarde ridicate de protecție a investițiilor.
(7) Prezentul regulament ar trebui să abordeze statutul în dreptul Uniunii al acordurilor bilaterale de investiții ale statelor membre semnate înainte de 1 decembrie 2009. Ar trebui să fie posibilă menținerea în vigoare a acestor acorduri sau intrarea lor în vigoare, în conformitate cu prezentul regulament.
(8) De asemenea, prezentul regulament stabilește condițiile în care statele membre sunt autorizate să încheie și/sau să mențină în vigoare acorduri bilaterale de investiții semnate între 1 decembrie 2009 și 9 ianuarie 2013.
(9) În plus, prezentul regulament ar trebui să stabilească condițiile în care statele membre sunt autorizate să modifice sau să încheie acorduri bilaterale de investiții cu țări terțe după 9 ianuarie 2013.
(10) În cazul în care sunt menținute în vigoare acorduri bilaterale de investiții cu țări terțe de către statele membre în temeiul prezentului regulament sau au fost acordate autorizații de a deschide negocieri sau de a încheia astfel de acorduri, acest lucru nu ar trebui să împiedice negocierea sau încheierea unor acorduri de investiții de către Uniune.
(11) Statele membre sunt ținute să ia măsurile necesare pentru eliminarea, dacă este cazul, a incompatibilităților cu dreptul Uniunii conținute în acordurile bilaterale de investiții încheiate cu țări terțe. Punerea în aplicare a prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării articolului 258 din TFUE în ceea ce privește neîndeplinirea de către statele membre a obligațiilor impuse de dreptul Uniunii.
(12) Autorizația de a modifica sau de a încheia acorduri bilaterale de investiții, prevăzută în prezentul regulament, ar trebui să permită în special statelor membre să abordeze eventualele incompatibilități existente între acordurile lor bilaterale de investiții și dreptul Uniunii, altele decât incompatibilitățile care decurg din repartizarea competențelor între Uniune și statele sale membre, care ar trebui abordate în prezentul regulament.
(13) Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament. Acest raport ar trebui, printre altele, să examineze necesitatea aplicării în continuare a capitolului III. În cazul în care raportul recomandă întreruperea aplicării dispozițiilor capitolului III sau propune modificări ale acelor dispoziții, acesta poate fie însoțit, după caz, de o propunere legislativă.
(14) Parlamentul European, Consiliul și Comisia ar trebui să se asigure că orice informații considerate confidențiale sunt tratate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (2).
(15) Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice acordurilor de investiții încheiate între statele membre.
(16) Este necesar să se prevadă anumite dispoziții care să garanteze că acordurile bilaterale de investiții, menținute în vigoare în temeiul prezentului regulament, rămân operaționale, inclusiv în ceea ce privește soluționarea litigiilor, respectând totodată competența exclusivă a Uniunii.
(17) Pentru a asigura condiții uniforme de aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (3).
(18) Mai exact, Comisiei ar trebui să i se confere aceste competențe având în vedere că procedurile stabilite la articolele 9, 11 și 12 autorizează statele membre să acționeze în domenii care țin de competența exclusivă a Uniunii, iar deciziile referitoare la acestea trebuie luate la nivelul Uniunii.
(19) Procedura de consultare ar trebui utilizată pentru adoptarea autorizațiilor în temeiul articolelor 9, 11 și 12, dat fiind că aceste autorizații urmează a fi acordate pe baza unor criterii clar definite, stabilite în prezentul regulament,