Recitale
(1) Utilizarea unui preparat de endo-1,4-beta-xilanază (EC 3.2.1.8) produsă de Trichoderma reesei (ATCC PTA 5588), aparținând categoriei de aditivi denumiți „aditivi zootehnici”, a fost autorizată pentru zece ani ca aditiv pentru hrana puilor de găină pentru îngrășat, găinilor ouătoare, rațelor și curcanilor pentru îngrășare prin Regulamentul (UE) nr. 9/2010 (2), pentru purceii înțărcați și porcii pentru îngrășare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 528/2011 (3) și pentru speciile de păsări de curte minore, altele decât rațele, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1021/2012 al Comisiei (4).
(2) În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, titularul autorizației a propus modificarea termenilor autorizației preparatului în cauză prin reducerea conținutului minim de la 2 500 U/kg la 625 U/kg în ceea ce privește utilizarea la găinile ouătoare. Cererea a fost însoțită de datele justificative relevante. Comisia a înaintat cererea respectivă Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”).
(3) În avizul său din 22 mai 2012 (5), autoritatea a concluzionat că, în cadrul noilor condiții de utilizare, preparatul în cauză este eficient la doza minimă necesară de 625 U/kg Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară comercializării. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului furajer în hrana animalelor, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.
(4) Condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 sunt îndeplinite.
(5) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 9/2010 ar trebui modificat în consecință.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,