Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 270/2011 (2) pune în aplicare măsurile prevăzute în Decizia 2011/172/PESC.
(2) Decizia 2012/723/PESC a Consiliului (3) prevede modificarea Deciziei 2011/172/PESC pentru a permite deblocarea anumitor fonduri și resurse economice înghețate în cazul în care acestea sunt necesare pentru a respecta o hotărâre judecătorească sau administrativă pronunțată în Uniune sau o hotărâre judecătorească executorie într-un stat membru.
(3) Articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 270/2011 vizează informațiile pe care persoanele, entitățile și organismele trebuie să le comunice autorităților competente ale statelor membre și care se transmit Comisiei pentru a facilita respectarea regulamentului respectiv. În conformitate cu articolul 9 alineatul (2), informațiile furnizate sau primite se utilizează numai în scopul pentru care au fost furnizate sau primite. Cu toate acestea, dispoziția în cauză nu împiedică statele membre să schimbe astfel de informații cu autoritățile competente din Egipt sau din alte state membre, în conformitate cu legislația națională, în cazul în care acest lucru este necesar în scopul de a facilita recuperarea activelor deturnate.
(4) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 270/2011 ar trebui modificat în consecință,