Recitale
(1) De la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1896/2006, era evident că sunt necesare modificări la toate anexele respectivului regulament, pentru a le actualiza și pentru a îmbunătăți aplicarea practică a regulamentului, precum și pentru a facilita utilizarea electronică a procedurii în cadrul Atlasului judiciar european în materie civilă. Formularele standard din anexele la regulament trebuie modificate pentru a încorpora Bulgaria și România, pentru a actualiza monedele și a le face mai ușor de completat de către reclamanți, pârâți și instanțe.
(2) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament și, prin urmare, nu îi revin obligații în virtutea acestuia și nici nu îi sunt aplicabile dispozițiile sale.
(3) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 ar trebui modificat în mod corespunzător.