Recitale
(1) În urma modificării aduse prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 741/2012, Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede instituirea, atât în cadrul Curții de Justiție, cât și al Tribunalului, a funcției de vicepreședinte, însărcinat să îl asiste pe președinte în exercitarea atribuțiilor sale.
(2) Este necesar să se stabilească remunerația, pensia și indemnizațiile acestor doi vicepreședinți.
(3) Prin urmare, ar trebui ca Regulamentul nr. 422/67/CEE, 5/67/Euratom al Consiliului (2) să fie modificat în consecință.
(4) Ar trebui, pe de altă parte, să se modifice în mod formal titlul Regulamentului nr. 422/67/CEE, 5/67/Euratom, precum și anumite articole ale sale, pentru a se ține cont de schimbarea denumirii Tribunalului de Primă Instanță ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009,