Recitale
(1) În conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 867/2008 al Comisiei (2), cu condiția constituirii unei garanții, organizațiile de operatori din sectorul oleicol pot primi un avans maxim de 90 % din cheltuielile anuale eligibile. În acest scop, statul membru plătește o primă tranșă înainte de sfârșitul lunii următoare celei în care începe execuția anuală a programului de lucru.
(2) Această dispoziție, al cărei scop este de a permite demararea rapidă a lucrărilor, nu a avut efectul preconizat în Grecia din cauza crizei economice. De fapt, din cauza crizei, anumite organizații de operatori, care nu au putut constitui garanția prevăzută la articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 867/2008, nu au putut primi avansul prevăzut la alineatul (2) din articolul menționat și, din acest motiv, nu au putut începe să își pună în aplicare programele pentru perioada 2012-2015.
(3) În aceste condiții, este oportun să se permită acestui stat membru să plătească în mod excepțional, până la 30 septembrie 2012, prima tranșă a avansului prevăzut la articolul 11 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 867/2008, ceea ce ar permite beneficiarilor să reutilizeze garanțiile constituite pentru programele de lucru anterioare și eliberate între timp, dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiții relevante.
(4) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 867/2008 trebuie modificat în consecință.
(5) Pentru a se garanta eficacitatea acestei măsuri, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(6) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,