Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 al Comisiei din 24 septembrie 2003 de stabilire a normelor de punere în aplicare privind certificarea pentru navigabilitate și mediu a aeronavelor și a produselor, reperelor și dispozitivelor, precum și certificarea întreprinderilor de proiectare și producție (2) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (3). Întrucât urmează să se efectueze modificări suplimentare, este necesar să se procedeze la reformarea acestuia, din motive de claritate.
(2) Regulamentul (CE) nr. 216/2008 stabilește cerințele comune esențiale pentru asigurarea unui nivel ridicat și unitar de siguranță și de protecție a mediului în domeniul aviației civile. Acesta dispune adoptarea de către Comisie a normelor de punere în aplicare prin care să se asigure aplicarea lor unitară. Regulamentul respectiv înființează „Agenția Europeană pentru Siguranța Aeriană” (denumită în continuare „Agenția”) care să asiste Comisia la elaborarea normelor de punere în aplicare.
(3) Este necesar să se stabilească cerințe tehnice și proceduri administrative comune pentru a asigura compatibilitatea în materie de navigabilitate și mediu a produselor, pieselor și echipamentelor aeronautice, cu condiția respectării Regulamentului (CE) nr. 216/2008. Aceste cerințe și proceduri trebuie să specifice condițiile de emitere, menținere, modificare, suspendare sau retragere a certificatelor respective.
(4) Întreprinderile implicate în proiectarea și fabricarea de produse, piese și echipamente trebuie să se conformeze anumitor cerințe tehnice pentru a demonstra că au capacitatea și mijloacele de a-și îndeplini obligațiile ce le revin și prerogativele aferente. Comisia este chemată să stabilească măsuri pentru specificarea condițiilor de emitere, menținere, modificare, suspendare sau retragere a certificatelor care atestă conformitatea.
(5) La stabilirea măsurilor pentru punerea în aplicare a cerințelor comune esențiale în materie de navigabilitate, Comisia trebuie să asigure că acestea reflectă stadiul actual al tehnicii și cele mai bune practici, să țină cont de experiența aeronautică internațională și de progresul științific și tehnic și să permită un răspuns imediat la cauzele confirmate ale accidentelor și incidentelor grave.
(6) Necesitatea de a asigura aplicarea unitară a cerințelor comune în materie de navigabilitate și mediu în legătură cu produsele, piesele și echipamentele aeronautice impune ca autoritățile competente ale statelor membre și, dacă este cazul, Agenția să aplice proceduri comune pentru evaluarea conformității cu aceste cerințe. Agenția trebuie să întocmească specificații pentru certificare și materiale orientative, astfel încât reglementările să aibă un caracter mai unitar.
(7) Este necesar să se recunoască menținerea valabilității certificărilor eliberate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1702/2003, în conformitate cu articolul 69 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.
(8) Pentru a menține un nivel ridicat și uniform al siguranței aviației în Europa, este necesar să se introducă modificări ale cerințelor și procedurilor de certificare a aeronavelor și a produselor, pieselor și echipamentelor aferente, precum și de certificare a organizațiilor de proiectare și producție, în special în vederea elaborării normelor pentru demonstrarea conformității cu cerințele privind certificarea de tip și protecția mediului și în vederea introducerii posibilității de a alege conformitatea cu standarde ulterioare pentru modificările certificatelor de tip.
(9) Din punctul de vedere al proiectării și complexității, blocurile de alimentare auxiliare (APU) seamănă cu motoarele de aeronave și, în unele cazuri, proiectele de APU sunt inspirate din proiectele de motoare. Prin urmare, este necesară introducerea unor modificări ale dispozițiilor referitoare la reparațiile APU, pentru a se asigura coerența cu reparațiile motoarelor.
(10) Pentru ca aeronavele necomplexe motorizate, aeronavele de agrement și produsele, piesele și echipamentele aferente să facă obiectul unor măsuri proporționale cu simplitatea lor și cu modul lor de funcționare, menținându-se în același timp un nivel ridicat și uniform al siguranței aviației în Europa, este necesar să se introducă modificări ale cerințelor și procedurilor aplicabile certificării acestor aeronave și produse, piese și echipamente și a organizațiilor de proiectare și producție, în special, pentru introducerea posibilității ca în cazul aeronavelor ușoare europene cu masă mai mică de 2 000 kg (ELA2) sau mai mică de 1 200 kg (ELA1) să se accepte instalarea de piese care nu sunt critice din punctul de vedere al siguranței fără utilizarea formularului 1 EASA.
(11) Agenția a elaborat proiecte de norme de implementare, pe care le-a prezentat Comisiei, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, sub forma unor avize, respectiv avizul nr. 01/2009 Possibility to deviate from airworthiness code in case of design changes, avizul nr. 02/2009 Repair and design changes to European Technical Standard Order, avizul nr. 01/2010 SubPart J DOA și avizul nr. 01/2011 ELA Process and „standard changes and repairs” .
(12) Măsurile stabilite prin prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Agenției Europene pentru Siguranța Aeriană, înființat prin articolul 65 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008,