Începe proba gratuită

Regulament 2012/721 · CELEX 32012R0721

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 721/2012 al Comisiei din 6 august 2012 de interzicere a activităților de pescuit ale navelor cu paragate care arborează pavilionul Greciei sau al Maltei sau sunt înmatriculate în Grecia sau Malta și care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică și în Marea Mediterană

Data act
06.08.2012
Intrare in vigoare
03.05.2012
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2012_212_R_0001_01
Status
Inactiv
cotă de pescuit drept de pescuit Grecia Malta Marea Mediterană Oceanul Atlantic pavilion de navigație pește de mare plasă de pescuit vas de pescuit

Recitale

(1) Regulamentul (UE) nr. 44/2012 al Consiliului din 17 ianuarie 2012 de stabilire, pentru 2012, a posibilităților de pescuit disponibile în apele UE și, pentru navele din UE, în anumite ape din afara UE pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește care fac obiectul unor negocieri sau acorduri internaționale (2), stabilește cantitatea de ton roșu care poate fi pescuită în 2012 de navele de pescuit ale Uniunii Europene în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică și în Marea Mediterană.

(2) Regulamentul (CE) nr. 302/2009 al Consiliului din 6 aprilie 2009 privind un plan multianual de refacere a stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 43/2009 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1559/2007 (3) impune statelor membre să informeze Comisia cu privire la cotele individuale alocate navelor lor care au o lungime de peste 24 de metri și, în cazul navelor de capturare sub 24 de metri, să comunice cel puțin cotele alocate organizațiilor de producători sau grupurilor de nave care pescuiesc cu unelte similare.

(3) Rolul politicii comune în domeniul pescuitului este acela de a asigura viabilitatea pe termen lung a sectorului piscicol printr-o exploatare sustenabilă a resurselor acvatice vii, pe baza principiului precauției.

(4) În conformitate cu articolul 36 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, în cazul în care Comisia consideră, pe baza informațiilor furnizate de statele membre sau a altor informații aflate la dispoziția sa, că posibilitățile de pescuit disponibile aferente unei unelte/flote sau mai multor unelte/flote, pentru Uniunea Europeană, un stat membru sau un grup de state membre, s-au epuizat, Comisia informează statele membre în cauză cu privire la acest lucru și interzice activitățile de pescuit în zona respectivă, cu uneltele de pescuit respective, pentru stocul de pește sau grupul de stocuri de pește vizat sau pentru flota implicată în respectivele activități de pescuit.

(5) Informațiile deținute de Comisie arată că posibilitățile de pescuit pentru ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică și în Marea Mediterană alocate navelor cu paragate care arborează pavilionul Greciei sau al Maltei sau sunt înmatriculate în Grecia sau Malta au fost epuizate.

(6) La 3 mai 2012, Grecia a informat Comisia că a impus, începând cu data respectivă, ora 00:00, încetarea activităților de pescuit pentru 2012 ale navelor sale cu paragate care pescuiesc ton roșu.

(7) La 2 iulie 2012, Malta a informat Comisia că a impus, începând cu 1 iulie, ora 00:00, încetarea activităților de pescuit pentru 2012 ale navelor sale cu paragate care pescuiesc ton roșu.

(8) Fără a aduce atingere acțiunilor întreprinse de Grecia și Malta menționate anterior, este necesară confirmarea de către Comisie a interdicției impuse în ceea ce privește pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică și în Marea Mediterană cu începere de la 3 mai 2012, ora 00:00, pentru navele cu paragate care arborează pavilionul Greciei sau sunt înmatriculate în Grecia și de la 1 iulie 2012, ora 00:00, pentru navele cu paragate care arborează pavilionul Maltei sau sunt înmatriculate în Malta,

Articolul 1

Se interzice pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică și în Marea Mediterană de către navele cu paragate care arborează pavilionul Greciei sau sunt înmatriculate în Grecia, cu începere cel târziu din 3 mai 2012, ora 00:00. Se interzice, de asemenea, reținerea la bord, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii, transbordarea, transferul sau debarcarea peștelui din acest stoc capturat de navele în cauză, începând cu data menționată.

Articolul 2

Se interzice pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică și în Marea Mediterană de către navele cu paragate care arborează pavilionul Maltei sau sunt înmatriculate în Malta, cu începere cel târziu din 1 iulie 2012, ora 00:00. Se interzice, de asemenea, reținerea la bord, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii, transbordarea, transferul sau debarcarea peștelui din acest stoc capturat de navele în cauză, începând cu data menționată.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.