Articolul 1
(1) Se instituie o taxă antidumping provizorie la importurile de accesorii de țevărie (altele decât accesoriile turnate, flanșele și accesoriile filetate), din fier sau oțel (cu excepția oțelului inoxidabil), având diametrul exterior de maximum 609,6 mm, de tipul celor utilizate pentru sudarea cap la cap sau în alte scopuri, încadrate în prezent la codurile NC ex 7307 93 11 , ex 7307 93 19 și ex 7307 99 80 (codurile TARIC 7307 93 11 91, 7307 93 11 93, 7307 93 11 94, 7307 93 11 95, 7307 93 11 99, 7307 93 19 91, 7307 93 19 93, 7307 93 19 94, 7307 93 19 95, 7307 93 19 99, 7307 99 80 92, 7307 99 80 93, 7307 99 80 94, 7307 99 80 95 și 7307 99 80 98) și originare din Rusia și Turcia. (2) Nivelul taxei antidumping provizorii aplicabil prețului net franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, al produselor descrise la alineatul (1) și fabricate de societățile menționate în continuare se stabilește după cum urmează: Țară Societate Taxă antidumping provizorie Cod adițional TARIC Rusia Toate societățile 23,8 % — Turcia RSA Tesisat Malzemeleri San ve Ticaret AȘ, Küçükköy, Istanbul 9,6 % B295 SARDOĞAN Endüstri ve Ticaret, Kurtköy Pendik, Istanbul 2,9 % B296 UNIFIT Boru Baglanti Elemanlari Ltd Sti, Tuzla, Istanbul 12,1 % B297 Toate celelalte societăți 16,7 % B999 (3) Punerea în liberă circulație în Uniune a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii. (4) Cu excepția cazului în care se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.