Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei (3) prevede deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare și instituie un sistem de licențe de import și certificate de origine pentru usturoi și alte produse agricole importate din țări terțe.
(2) Cantitățile pentru care importatorii tradiționali și noii importatori au depus cereri de licență „A” în primele șapte zile ale lunii iulie 2012, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 341/2007, depășesc cantitățile disponibile pentru produsele provenind din China.
(3) Prin urmare, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006, este necesar să se stabilească în ce măsură se pot accepta cererile de licență „A” transmise Comisiei până la data de 14 a lunii iulie 2012 cel târziu în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 341/2007.
(4) Pentru a se asigura managementul eficace al procedurii de eliberare a licențelor de import, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare imediat după publicare,