Recitale
(1) Polonia a trimis o cerere motivată de modificare a anexei II la Directiva 2005/36/CE.
(2) Polonia a solicitat o modificare a conținutului formării pentru profesia de acar („dyżurny ruchu”), care este deja inclusă în anexa II la Directiva 2005/36/CE Aceste programe de formare îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 11 litera (c) punctul (ii) din Directiva 2005/36/CE întrucât oferă formare echivalentă cu nivelul de formare prevăzut la articolul 11 litera (c) punctul (i) din directiva respectivă, conferă un nivel profesional comparabil și pregătesc pentru un nivel comparabil de responsabilități și funcții, după cum reiese din următoarele acte legislative: Legea din 8 ianuarie 1999 privind implementarea reformei sistemului de învățământ (Monitorul Oficial al Republicii Polone din 1999, nr. 12, p. 96); Legea din 28 martie 2003 privind transportul feroviar (Monitorul Oficial al Republicii Polone din 2003, nr. 86, p. 789); Regulamentul Ministerului Infrastructurii din 16 august 2004 privind o listă de posturi direct asociate exploatării traficului feroviar și condițiile de siguranță care trebuie îndeplinite de către persoanele care ocupă aceste posturi și care conduc vehicule feroviare (Monitorul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr. 212, p. 2152); Regulamentul Ministerului Infrastructurii din 18 iulie 2005 privind condițiile generale aplicabile exploatării traficului feroviar și semnalizării feroviare (Monitorul Oficial al Republicii Polone din 2005, nr. 172, p. 1444).
(3) Polonia a solicitat, de asemenea, adăugarea în anexa II la Directiva 2005/36/CE a profesiei de șef de tren („kierownik pociągu”). Programele de formare pentru această profesie îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 11 litera (c) punctul (ii) din Directiva 2005/36/CE întrucât oferă formare echivalentă cu nivelul de formare prevăzut la articolul 11 litera (c) punctul (i) din directiva respectivă, conferă un nivel profesional comparabil și pregătesc pentru un nivel comparabil de responsabilități și funcții, după cum reiese din următoarele acte legislative: Legea din 8 ianuarie 1999 privind implementarea reformei sistemului de învățământ (Monitorul Oficial al Republicii Polone din 1999, nr. 12, p. 96); Legea din 28 martie 2003 privind transportul feroviar (Monitorul Oficial al Republicii Polone din 2003, nr. 86, p. 789); Regulamentul Ministerului Infrastructurii din 16 august 2004 privind o listă de posturi direct asociate exploatării traficului feroviar și condițiile de siguranță care trebuie îndeplinite de către persoanele care ocupă aceste posturi și care conduc vehicule feroviare (Monitorul Oficial al Republicii Polone din 2004, nr. 212, p. 2152); Regulamentul Ministerului Infrastructurii din 18 iulie 2005 privind condițiile generale aplicabile exploatării traficului feroviar și semnalizării feroviare (Monitorul Oficial al Republicii Polone din 2005, nr. 172, p. 1444).
(4) Polonia a solicitat, de asemenea, adăugarea în anexa II la Directiva 2005/36/CE a profesiei de inginer în domeniul navigației fluviale („mechanik statkowy żeglugi śródlądowej”). Programele de formare pentru această profesie îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 11 litera (c) punctul (ii) din Directiva 2005/36/CE întrucât oferă formare profesională echivalentă cu nivelul de formare prevăzut la articolul 11 litera (c) punctul (i) din directiva respectivă, conferă un nivel profesional comparabil și pregătesc pentru un nivel comparabil de responsabilități și funcții, după cum reiese din următoarele acte legislative: Legea din 8 ianuarie 1999 privind implementarea reformei sistemului de învățământ (Monitorul Oficial al Republicii Polone, 1999, nr. 12, p. 96); Regulamentul Ministerului Infrastructurii din 23 ianuarie 2003 privind calificările profesionale și compoziția echipajelor navelor fluviale (Monitorul Oficial al Republicii Polone din 2003, nr. 50, p. 427).
(5) Prin urmare, Directiva 2005/36/CE trebuie modificată în consecință.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru recunoașterea calificărilor profesionale,