Recitale
(1) Trebuie stabilite, pentru anul 2012, plafoanele bugetare pentru fiecare dintre plățile menționate la articolele 52, 53 și 54 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 pentru statele membre care pun în aplicare, în 2012, schema de plată unică prevăzută la titlul III din regulamentul respectiv.
(2) Trebuie stabilite, pentru anul 2012, plafoanele bugetare pentru ajutorul specific menționat în titlul II capitolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 pentru statele membre care au recurs, în 2012, la opțiunea prevăzută la articolul 69 alineatul (1) sau la articolul 131 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.
(3) În conformitate cu articolul 69 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, resursele care pot fi folosite pentru fiecare dintre măsurile cuplate prevăzute la articolul 68 alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii), (iii) și (iv) și la articolul 68 alineatul (1) literele (b) și (e) sunt limitate la 3,5 % din plafoanele naționale menționate la articolul 40 din același regulament. Din motive de claritate, Comisia trebuie să publice plafonul care rezultă din cuantumurile notificate de statele membre pentru măsurile respective.
(4) În temeiul articolului 69 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cuantumurile calculate în conformitate cu articolul 69 alineatul (7) din regulamentul respectiv au fost stabilite în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1120/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzută în titlul III din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (2). Din motive de claritate, Comisia trebuie să publice cuantumurile notificate de statele membre pe care acestea intenționează să le utilizeze în conformitate cu articolul 69 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.
(5) Din motive de claritate, trebuie publicate plafoanele bugetare pentru 2012 ale schemei de plată unică, rezultate în urma deducerii plafoanelor stabilite pentru plățile prevăzute la articolele 52, 53, 54 și 68 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 din plafoanele menționate în anexa VIII la același regulament. Cuantumul care trebuie dedus din respectiva anexă VIII pentru finanțarea ajutorului specific prevăzut la articolul 68 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 este egal cu diferența dintre cuantumul total pentru ajutorul specific notificat de statele membre și cuantumurile notificate pentru finanțarea ajutorului specific în conformitate cu articolul 69 alineatul (6) litera (a) din același regulament. Atunci când un stat membru care aplică schema de plată unică decide să acorde ajutorul menționat la articolul 68 alineatul (1) litera (c), cuantumul notificat Comisiei trebuie inclus în plafonul pentru schema de plată unică, deoarece acest ajutor ia forma unei creșteri a valorii unitare și/sau a numărului de drepturi la plată alocate fermierului.
(6) Trebuie stabilite, în conformitate cu articolul 123 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, pachetele financiare anuale pentru statele membre care pun în aplicare, în anul 2012, schema de plată unică pe suprafață prevăzută la titlul V capitolul 2 din regulamentul respectiv.
(7) Din motive de claritate, trebuie publicat cuantumul maxim al fondurilor puse la dispoziția statelor membre care aplică schema de plată unică pe suprafață pentru acordarea de plăți separate pentru zahăr în 2012 în temeiul articolului 126 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, stabilită pe baza notificărilor acestora.
(8) Din motive de claritate, trebuie publicat cuantumul maxim al fondurilor puse la dispoziția statelor membre care aplică schema de plată unică pe suprafață pentru acordarea plății separate pentru fructe și legume în 2012, în temeiul articolului 127 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, stabilită pe baza notificărilor acestora.
(9) Trebuie publicate, pe baza notificărilor statelor membre, plafoanele bugetare aplicabile în anul 2012 plăților tranzitorii pentru fructe și legume efectuate în 2012 în conformitate cu articolul 128 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 pentru statele membre care aplică schema de plată unică pe suprafață.
(10) Din motive de claritate, trebuie publicat cuantumul maxim al fondurilor puse la dispoziția statelor membre care aplică schema de plată unică pe suprafață pentru acordarea de plăți separate pentru fructe de tip bacă în anul 2012 în temeiul articolului 129 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, stabilită pe baza notificărilor acestora.
(11) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a plăților directe,