Recitale
(1) Substanțele active făină de sânge, carbură de calciu, carbonat de calciu, calcar, piper și nisip de cuarț au fost incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (2) prin Directiva 2008/127/CE a Comisiei (3), în conformitate cu procedura stabilită la articolul 24b din Regulamentul (CE) nr. 2229/2004 al Comisiei din 3 decembrie 2004 (4) de stabilire a normelor suplimentare de punere în aplicare a etapei a patra a programului de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului. De la înlocuirea Directivei 91/414/CEE cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, aceste substanțe se consideră a fi autorizate în temeiul respectivului Regulament și sunt incluse în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate (5).
(2) În conformitate cu articolul 25a din Regulamentul (CE) nr. 2229/2004, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a prezentat Comisiei concluziile evaluării inter pares pentru făină de sânge (6) la 26 septembrie 2011, pentru carbură de calciu (7) la 17 octombrie 2011, pentru carbonat de calciu (8) și calcar (9) la 6 iulie 2011, pentru pulbere reziduală de piper supus extracției (10) la 4 iulie 2011 și pentru nisip de cuarț (11) la 6 iulie 2011. Proiectele de rapoarte de evaluare și concluziile autorității au fost examinate de statele membre și de Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și au fost finalizate la data de 9 martie 2012 sub forma rapoartelor de examinare ale Comisiei pentru făină de sânge, carbură de calciu, carbonat de calciu, calcar, pulbere reziduală de piper supus extracției și nisip de cuarț.
(3) În conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, Comisia a invitat notificatorii să formuleze observații privind concluziile autorității. În plus, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior, Comisia a invitat notificatorii să formuleze observații privind proiectele de rapoarte de examinare pentru făină de sânge, carbură de calciu, carbonat de calciu, calcar, pulbere reziduală de piper supus extracției și nisip de cuarț. Notificatorii și-au prezentat observațiile, acestea fiind examinate cu atenție.
(4) Se confirmă faptul că substanțele active făină de sânge, carbură de calciu, carbonat de calciu, calcar, piper și nisip de cuarț se consideră a fi autorizate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009.
(5) În conformitate cu articolul 13 alineatul (2), coroborat cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și ținând cont de cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesară modificarea condițiilor de autorizare pentru substanțele făină de sânge, carbură de calciu, carbonat de calciu, calcar, pulbere reziduală de piper supus extracției și nisip de cuarț. În special, este necesar să se solicite informații de confirmare suplimentare în ceea ce privește făina de sânge, carbonatul de calciu și piperul. În același timp, ar trebui efectuate anumite adaptări tehnice, în special în ceea ce privește denumirea substanței active „piper” care ar trebui înlocuită cu „pulbere reziduală de piper supus extracției”.
(6) Prin urmare, anexa la Regulamentul (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.
(7) Ar trebui acordat un termen rezonabil înainte de aplicarea acestui Regulament pentru a permite statelor membre, notificatorilor și titularilor de autorizații pentru produse de protecție a plantelor să îndeplinească cerințele rezultate din modificarea condițiilor de autorizare.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,