Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1273/2011 a deschis și a stabilit modul de gestionare a anumitor contingente tarifare pentru importurile de orez și de brizură de orez, defalcate în funcție de țara de origine și eșalonate pe mai multe subperioade, în conformitate cu anexa I la regulamentul de punere în aplicare respectiv.
(2) Luna aprilie este a doua subperioadă pentru contingentele prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1273/2011.
(3) Din notificările efectuate în conformitate cu articolul 8 litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1273/2011 reiese că, pentru contingentul cu numărul de ordine 09.4130, cererile depuse în cursul primelor 10 zile lucrătoare ale lunii aprilie 2012 în temeiul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare respectiv au ca obiect o cantitate mai mare decât cea disponibilă. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențe de import, stabilindu-se coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantității solicitate pentru contingentul vizat.
(4) Notificările respective indică de asemenea că, pentru cotele cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4128 – 09.4129, cererile depuse în cursul primelor 10 zile lucrătoare ale lunii aprilie 2012 în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1273/2011 au ca obiect o cantitate mai mică decât cea disponibilă.
(5) Cantitatea totală disponibilă pentru subperioada următoare trebuie, de asemenea, stabilită pentru contingentele cu numerele de ordine 09.4127 – 09.4128 – 09.4129 – 09.4130, în conformitate cu articolul 5 primul paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1273/2011.
(6) Pentru a se asigura o gestionare eficace a procedurii de eliberare a licențelor de import, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare imediat după publicare,