Recitale
(1) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice, în temeiul regulamentului menționat anterior.
(2) La 20 martie 2012, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis modificarea a douăsprezece mențiuni din lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. La 2 aprilie 2012, Comitetul a hotărât să elimine din această listă numele unei persoane fizice ca urmare a analizării cererii de eliminare de pe listă prezentată de către această persoană și a Raportului cuprinzător al Ombudsmanului întocmit în temeiul Rezoluției 1904 (2009) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.
(3) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizată în consecință.
(4) Pentru a asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, regulamentul ar trebui să intre în vigoare imediat,