Recitale
(1) Articolul 62 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (2) prevede că veniturile Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP) trebuie să constea, de asemenea, în taxe plătite AEVMP în cazurile prevăzute în legislația Uniunii, alături de contribuții din partea autorităților publice naționale și o subvenție din partea Uniunii.
(2) Pentru a asigura o utilizare eficientă a bugetului AEVMP, reducând, în același timp, povara financiară a statelor membre și a Uniunii, este necesar să se garanteze că agențiile de rating de credit plătesc cel puțin toate costurile legate de supravegherea lor. Orice deficit care ar putea apărea în cursul unui an financiar trebuie să fie recuperat de la agențiile de rating de credit în anul următor.
(3) Agențiile de rating de credit care depășesc un anumit prag al cifrei de afaceri trebuie să plătească un comision anual de supraveghere în scopul asigurării certitudinii bugetare, atât a AEVMP cât și a agențiilor de rating de credit în cauză. Taxele anuale de supraveghere nu trebuie să devină o povară pentru agențiile nou intrate pe piața ratingului de credit. În plus, se preconizează că agențiile de rating de credit mici vor ocaziona costuri de supraveghere semnificativ mai mici comparativ cu agențiile mai mari. Prin urmare, conform principiului proporționalității, agențiile de rating de credit mici trebuie scutite în întregime de plata taxei anuale de supraveghere dacă acestea sau grupurile de agenții de rating de credit cărora le aparțin nu depășesc un anumit prag al cifrei de afaceri.
(4) Pentru a se asigura o alocare echitabilă și clară a taxelor, reflectând, în același timp, sarcina administrativă reală per entitate supravegheată, taxa de supraveghere trebuie calculată în funcție de cifra de afaceri obținută de agențiile de rating de credit din activități de rating și activități auxiliare, deoarece costul supravegherii este mai mare în cazul agențiilor de rating de credit mari decât în cazul celor mai mici. În plus, furnizarea de servicii auxiliare necesită eforturi de supraveghere suplimentare, deoarece trebuie monitorizate eventualele conflicte de interese care rezultă din furnizarea serviciilor auxiliare. Agențiile de rating de credit nu trebuie să eludeze alocarea echitabilă a taxelor, în conformitate cu prezentul regulament, prin realocarea de venituri către alte entități aparținând grupului lor în scopul de a diminua valoarea taxelor datorate. AEVMP trebuie să monitorizeze și să raporteze toate evoluțiile importante în acest sens.
(5) Pentru a reflecta cheltuielile AEVMP cu prelucrarea cererilor de înregistrare trebuie să se perceapă o taxă de înregistrare de la agențiile de rating de credit stabilite pe teritoriul Uniunii. Complexitatea cererilor și costurile asociate evaluării acestora crește în cazul în care o agenție de rating de credit înaintează o cerere referitoare la emiterea de ratinguri pentru instrumente financiare structurate, intenționează să avizeze ratinguri ale unor agenții din țări terțe sau are sucursale. Prin urmare, taxa de înregistrare trebuie calculată în funcție de acești factori. Costurile de prelucrare depind în mare măsură și de dimensiunea agenției de rating de credit solicitante. Deoarece viitoarea cifră de afaceri a unei agenții de rating de credit noi nu ar fi cunoscută la momentul cererii de înregistrare a acesteia, cifra de afaceri trebuie înlocuită cu numărul de angajați ca bază comună de calcul pentru toate agențiile de rating de credit.
(6) Prezentul regulament trebuie să prevadă aplicarea de taxe agențiilor de rating de credit din țările terțe care solicită certificarea în Uniune, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009, pentru a acoperi costurile de certificare și costurile anuale de supraveghere a acestora. În acest sens, cheltuielile necesare suportate de AEVMP se referă la certificarea unor astfel de agenții de rating de credit din țări terțe, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009, care urmează aceeași procedură ca cea aplicabilă la înregistrarea agențiilor de rating de credit cu sediul în UE, precum și la cheltuielile AEVMP care sunt necesare pentru supravegherea agențiilor de rating de credit certificate.
(7) În cazul retragerii cererii pe parcursul procesului de înregistrare sau de certificare, trebuie să li se ramburseze agențiilor de rating de credit un procent din taxa de înregistrare sau de certificare percepută inițial, deoarece în astfel de cazuri și costurile suportate de AEVMP pentru procesarea cererii ar fi mai mici.
(8) Având în vedere eventualele evoluții viitoare, este oportun ca pragurile de scutire a agențiilor de rating de credit de la plata taxelor anuale de supraveghere, precum și valorile taxelor de înregistrare și de certificare să fie reexaminate și actualizate în funcție de necesități. Comisia trebuie să evalueze aplicarea corectă a acestor măsuri în termen de patru ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, și să informeze Parlamentul European și Consiliul în legătură cu eventualele reexaminări necesare.
(9) Autoritățile naționale competente suportă costuri pentru executarea sarcinilor care le sunt delegate de către AEVMP în conformitate cu articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 și atunci când acordă asistență AEVMP în alte cazuri menționate în regulamentul respectiv. Taxele care urmează să fie percepute de către AEVMP de la agențiile de rating de credit trebuie să acopere și aceste costuri. Pentru a evita ca autoritățile competente să înregistreze pierderi sau profituri în urma îndeplinirii sarcinilor delegate sau a asistenței acordate AEVMP, AEVMP trebuie să ramburseze costurile efective suportate de autoritatea națională competentă respectivă.
(10) Prezentul regulament trebuie să instituie dreptul AEVMP de a percepe taxe de la agențiile de rating de credit. Pentru a facilita imediat activitatea eficace și eficientă de supraveghere și de control al respectării legislației, regulamentul trebuie să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării,