Recitale
(1) Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011 prevede că, în cel puțin un sfert din statele membre, numărul minim de semnatari ai unei inițiative cetățenești trebuie să corespundă numărului membrilor Parlamentului European aleși în fiecare stat membru, înmulțit cu 750. Aceste numere minime sunt stabilite în anexa I la regulament.
(2) Componența Parlamentului European a fost modificată prin Protocolul de modificare a Protocolului privind dispozițiile tranzitorii anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (2), care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2011.
(3) Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 211/2011 trebuie modificată în consecință,