Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 338/97 enumeră speciile de animale și de plante în cazul cărora comerțul este supus restricțiilor sau controlului. Aceste liste le înglobează pe cele care figurează în anexele la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES), denumită în continuare „Convenția”.
(2) Următoarele specii au fost incluse recent în anexa III la Convenție: Calyptocephalella gayi, la cererea Republicii Chile; Agrias amydon boliviensis, Morpho godartii lachaumei și Prepona praeneste buckleyana, la cererea Boliviei; Cedrela fissilis și Cedrela lilloi (ambele cu adnotare), la cererea Boliviei; Cedrela odorata (cu adnotare), la cererea Boliviei și Braziliei; Lodoicea maldivica, la cererea Republicii Seychelles; Pinus koraiensis, la cererea Rusiei.
(3) Lamna nasus face obiectul unor măsuri de conservare și management în cadrul Uniunii, în special al celor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 57/2011 al Consiliului din 18 ianuarie 2011 de stabilire, pentru anul 2011, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele UE și, pentru navele din UE, în anumite ape din afara UE (2). Pentru a încuraja cooperarea internațională în direcția controlării comerțului cu exemplare din specia Lamna nasus, Comisia intenționează să propună ca statele membre să includă această specie în anexa III la Convenție; prin urmare, Lamna nasus trebuie inclusă în anexa C a anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97, includerea respectivă având efecte de îndată ce includerea în anexa III la Convenție intră în vigoare.
(4) În consecință, modificările aduse anexei III la Convenție necesită modificarea anexei C a anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97.
(5) S-a stabilit că introducerea de exemplare vii din trei specii de veverițe (Callosciurus erythraeus, Sciurus carolinensis și Sciurus niger) în habitatul natural al Uniunii ar constitui o amenințare ecologică la adresa speciilor sălbatice pe cale de dispariție din fauna indigenă a Uniunii. Amenințările și/sau potențialele amenințări la adresa veveriței eurasiatice (Sciurus vulgaris), precum și a habitatelor și comunităților de plante au fost demonstrate sau anticipate de mai multe analize și studii ad hoc. Amenințările la adresa veveriței eurasiatice sunt reprezentate de o combinație între excluderea prin concurență (pentru resursele de hrană sau habitat) și rezistența la boli. Amenințările la adresa ecosistemului cuprind prădarea ouălor și puilor de păsări și concurența cu păsările de pădure pentru locurile de cuibărit și pentru hrană, precum și provocarea de daune pădurilor și plantațiilor forestiere prin roaderea scoarței copacilor. În prezent, în Uniune sunt comercializate exemplare din aceste trei specii invazive și, prin urmare, aceste specii trebuie incluse în anexa B a anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (d) din acesta.
(6) Comerțul cu exemplare din specia Haliotis midae trebuie monitorizat. Prin urmare, această specie trebuie inclusă în anexa D a anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97.
(7) În anexa la Regulamentul (CE) nr. 338/97 trebuie inclusă o definiție a termenului „cultivar”, pentru a implementa rezoluția Conf. 11.11 a CITES (Rev. CP 15) cu privire la reglementarea comerțului cu plante.
(8) Pentru a face distincție între exemplarele sălbatice și cele înmulțite artificial din specia Tillandsia xerographica, această specie, inclusă deja în anexa B, trebuie să fie însoțită de o adnotare care să specifice faptul că se permite comerțul cu exemplare înmulțite artificial doar în cazul exemplarelor care posedă anumite caracteristici morfologice recognoscibile (catafile).
(9) Trebuie corectată o neconcordanță a referințelor nomenclatorice din anexa D a anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 cu privire la familia Gerrhosauridae.
(10) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 338/97 trebuie modificat în consecință. Ținând seama de amploarea modificărilor, este oportun ca, în scopul clarității, să se înlocuiască în totalitate anexa la Regulamentul respectiv.
(11) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice, instituit prin articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 338/97,