Recitale
(1) Consiliul European din 8 și 9 martie 2007 a subliniat în concluziile sale că reducerea sarcinilor administrative este importantă pentru impulsionarea economiei Europei și că este necesar un efort comun susținut pentru reducerea sarcinii administrative în Uniunea Europeană.
(2) Contabilitatea a fost identificată ca unul dintre domeniile-cheie în care ar fi necesară reducerea sarcinilor administrative care le revin societăților din Uniune.
(3) Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (3) definește întreprinderile mici și mijlocii și microîntreprinderile. Consultările cu statele membre au indicat însă că criteriile de mărime pentru microîntreprinderi din recomandarea respectivă ar putea fi prea mari pentru nevoile contabile. Prin urmare, ar trebui introdus un subgrup de microîntreprinderi, așa-numitele „microentități”, pentru a cuprinde societățile cu criterii de mărime inferioare pentru totalul bilanțului și pentru cifra de afaceri față de cele stabilite pentru microîntreprinderi.
(4) În majoritatea cazurilor, microentitățile își desfășoară activitatea la nivel local sau regional și au o activitate transfrontalieră scăzută sau inexistentă. În plus, acestea sunt importante pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru încurajarea cercetării și a dezvoltării și pentru crearea de noi activități economice.
(5) Microentitățile dispun de resurse limitate pentru a respecta obligațiile legale împovărătoare. Cu toate acestea, microentitățile sunt adesea supuse acelorași reguli de raportare financiară ca societățile mai mari. Aceste obligații le impun o sarcină care nu este pe măsura dimensiunii lor și, prin urmare, este disproporționată pentru întreprinderile mai mici raportat la cele mai mari. Prin urmare, ar trebui ca microentitățile să poată fi scutite de anumite obligații a căror îndeplinire ar putea avea drept rezultat o sarcină administrativă nejustificat de costisitoare pentru astfel de societăți. Cu toate acestea, microentitățile ar trebui să se supună în continuare oricărei obligații naționale de a ține evidențe care să indice tranzacțiile lor comerciale și poziția financiară a societății.
(6) Având în vedere faptul că numărul societăților cărora li se vor aplica criteriile de mărime stabilite în prezenta directivă va varia foarte mult de la un stat membru la altul și având în vedere faptul că activitățile microentităților au un impact limitat sau nu au niciun impact asupra comerțului transfrontalier sau asupra funcționării pieței interne, statele membre ar trebui să ia în considerare impactul diferit al acelor criterii în cadrul punerii în aplicare a prezentei directive la nivel național.
(7) Statele membre ar trebui să țină seama de condițiile și nevoile specifice ale propriilor piețe atunci când iau decizii referitoare la modalitățile sau la oportunitatea punerii în aplicare a unui regim privind microentitățile în contextul Directivei 78/660/CEE a Consiliului (4).
(8) Microentitățile trebuie să țină seama de veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar, indiferent de data încasării sau a plății veniturilor sau a cheltuielilor în cauză. Cu toate acestea, calcularea cheltuielilor în avans și a veniturilor angajate și a veniturilor în avans și a cheltuielilor angajate poate fi împovărătoare pentru microentități. Prin urmare, ar trebui să li se permită statelor membre să scutească microentitățile de la calcularea si prezentarea acestor posturi, numai în măsura în care respectiva scutire privește alte cheltuieli decât costul materiilor prime și al consumabilelor, ajustările valorice, cheltuielile cu personalul și impozitele. În acest fel, sarcina administrativă generată de calcularea unor solduri relativ mici poate fi redusă.
(9) Publicarea conturilor anuale poate fi împovărătoare pentru microentități. În același timp, statele membre trebuie să asigure respectarea prezentei directive. În consecință, statele membre ar trebui să aibă dreptul de a scuti microentitățile de o cerință generală de publicare, cu condiția ca informațiile din bilanț să fie depuse în mod corespunzător, în conformitate cu dreptul intern, la cel puțin o autoritate competentă desemnată și ca informațiile să fie transmise către registrul comerțului, astfel încât să poată fi obținută o copie, la cerere. În acest caz, nu s-ar aplica obligația instituită la articolul 47 din Directiva 78/660/CEE de a publica orice document contabil în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Directiva 2009/101/CE (5).
(10) Obiectivul prezentei directive este de a le permite statelor membre să creeze un mediu de raportare financiară simplu pentru microentități. Utilizarea valorilor juste poate determina necesitatea divulgării unor informații detaliate pentru a se explica pe ce bază s-a stabilit valoarea justă a anumitor posturi. Având în vedere faptul că regimul microentităților prevede prezentarea unor informații extrem de limitate prin intermediul notelor la conturi, utilizatorii conturilor microentităților nu ar ști dacă sumele prezentate în bilanț și în contul de profit și pierdere încorporează valorile juste. Prin urmare, pentru a oferi certitudine în acest sens acestor utilizatori, statele membre nu ar trebui să le permită sau să le impună microentităților care utilizează oricare dintre scutirile aflate la dispoziția lor în temeiul prezentei directive să utilizeze baza de evaluare la valoarea justă la întocmirea conturilor lor. Microentitățile care doresc sau care au nevoie să utilizeze valoarea justă vor putea să facă în continuare acest lucru utilizând alte regimuri prevăzute de prezenta directivă, în cazul în care un stat membru permite sau impune o astfel de utilizare.
(11) Cu ocazia luării unor decizii cu privire la modalitățile sau la oportunitatea punerii în aplicare a unui regim privind microentitățile în cadrul domeniului de aplicarea al Directivei 78/660/CEE, statele membre ar trebui să se asigure că microentitățile care trebuie consolidate în temeiul Directivei 83/349/CEE a Consiliului (6) privind conturile consolidate dispun de date contabile suficient de detaliate în acest scop și că scutirile prevăzute în prezenta directivă nu aduc atingere obligației de a întocmi conturi consolidate în conformitate cu dispozițiile Directivei 83/349/CEE.
(12) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume de a reduce sarcina administrativă a microentităților, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, în consecință, având în vedere efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.
(13) Prin urmare, Directiva 78/660/CEE ar trebui modificată în consecință,