Recitale
(1) Țările din întreaga lume au considerat dintotdeauna planificarea fiscală drept o practică legitimă. Cu timpul, însă, structurile de planificare fiscală au devenit din ce în ce mai sofisticate. Ele se întind pe mai multe jurisdicții și se traduc în practică prin transferul profiturilor impozabile către state cu regimuri fiscale favorabile. O caracteristică principală a practicilor în cauză este că ele reduc obligațiile fiscale prin mijloace cât se poate de legale care vin totuși în contradicție cu spiritul legii.
(2) Planificarea fiscală agresivă constă în a profita de detaliile tehnice ale unui sistem fiscal sau de neconcordanțele dintre două sau mai multe sisteme fiscale în scopul reducerii obligațiilor fiscale. Planificarea fiscală agresivă poate lua o multitudine de forme. Printre consecințele sale se numără deducerile duble (de exemplu, aceeași pierdere se deduce atât în statul sursă, cât și în statul de reședință) și dubla neimpozitare (de exemplu, venituri care nu sunt impozitate în statul sursă sunt scutite de impozit și în statul de reședință).
(3) Statelor membre le este greu să își protejeze bazele de impozitare naționale împotriva eroziunii cauzate de planificarea fiscală agresivă, chiar dacă fac eforturi considerabile. Dispozițiile naționale în acest domeniu nu prezintă întotdeauna o eficacitate deplină, în special datorită dimensiunii transfrontaliere a multor structuri de planificare fiscală și datorită mobilității crescute a capitalurilor și a persoanelor.
(4) Pentru a putea realiza o mai bună funcționare a pieței interne, este necesar ca toate statele membre să fie încurajate să adopte aceeași abordare generală față de planificarea fiscală agresivă, ceea ce ar contribui la diminuarea denaturărilor existente.
(5) În acest scop, este necesar să se remedieze cazurile în care un contribuabil obține avantaje fiscale printr-o gestionare a afacerilor sale fiscale în așa fel încât venitul nu îi este impozitat de niciuna dintre jurisdicțiile fiscale implicate (dubla neimpozitare). Persistența unor astfel de situații poate duce la fluxuri de capital și mișcări ale contribuabililor artificiale în cadrul pieței interne, prejudiciindu-i astfel buna funcționare și erodând bazele fiscale ale statelor membre.
(6) În 2012, Comisia a organizat o consultare publică referitoare la dubla neimpozitare în cadrul pieței interne. Deoarece nu este posibil să se găsească o soluție unică la toate aspectele urmărite în consultarea respectivă, este oportun să se abordeze, ca prim pas, chestiunea legată de anumite structuri de planificare fiscală frecvent utilizate care profită de neconcordanțele dintre două sau mai multe sisteme fiscale și conduc adesea la dubla neimpozitare.
(7) Statele se angajează adesea, în convențiile lor privind evitarea dublei impuneri, să nu impoziteze anumite elemente de venit. Prevăzând un astfel de tratament, este posibil ca ele să nu țină cont de posibilitatea ca aceste elemente de venit să fie supuse sau nu impozitării în cealaltă parte la convenția în cauză, neținând, prin urmare, cont de riscul unei duble neimpozitări. Acest risc poate apărea și dacă statele membre aplică scutiri unilaterale elementelor de venit obținut în străinătate, indiferent dacă acestea sunt sau nu supuse impozitării în statul sursă. Este important ca ambele situații să fie abordate în prezenta recomandare.
(8) Deoarece structurile de planificare fiscală sunt din ce în ce mai elaborate, iar legislatorii naționali au foarte frecvent un timp de reacție insuficient, măsurile specifice de combatere a abuzurilor se dovedesc a fi de multe ori inadecvate pentru a face față cu succes noilor structuri de planificare fiscală agresivă. Astfel de structuri pot fi dăunătoare veniturilor fiscale naționale și funcționării pieței interne. Prin urmare, este oportun să se recomande statelor membre adoptarea unei reguli generale comune antiabuz, care ar trebui, de asemenea, să evite complexitatea mai multor reguli diferite. În acest context, este nevoie să se țină seama de limitele impuse de legislația Uniunii în ceea ce privește regulile antiabuz.
(9) Pentru a păstra funcționarea autonomă a actelor existente ale Uniunii în domeniul vizat, prezenta recomandare nu acoperă domeniul de aplicare al Directivei 2009/133/CE a Consiliului (1), al Directivei 2011/96/UE a Consiliului (2) și al Directivei 2003/49/CE a Consiliului (3). Comisia analizează în prezent posibilitatea unei revizuiri a acestor directive cu scopul de a pune în aplicare principiile care stau la baza prezentei recomandări,