Recitale
(1) La 7 iulie 2003, Consiliul a adoptat Poziția comună 2003/495/PESC cu privire la Irak (1), în cadrul punerii în aplicare a Rezoluției 1483 (2003) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU).
(2) La 15 decembrie 2010, CSONU a adoptat Rezoluția 1956 (2010), prin care se prevede că toate sumele din Fondul de Dezvoltare pentru Irak ar trebui transferate în contul sau conturile guvernului irakian destinate regimurilor succesoare și că Fondul de Dezvoltare pentru Irak ar trebui să fie desființat cel târziu la 30 iunie 2011.
(3) Prin urmare, Poziția comună 2003/495/PESC ar trebui să fie modificată pentru a permite transferul de fonduri înghețate, de alte active financiare sau de alte resurse economice către regimurile succesoare Fondului de Dezvoltare pentru Irak instituite de Guvernul Irakului în condițiile prevăzute în Rezoluțiile 1483 (2003) și 1956 (2010) ale Consiliului de Securitate.
(4) Poziția comună 2003/495/PESC ar trebui modificată în mod corespunzător,