Recitale
(1) În conformitate cu articolul 22 din Acordul de cooperare și uniune vamală între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica San Marino, pe de altă parte (1) („acordul”), Comitetul de cooperare adoptă dispozițiile de punere în aplicare a principiilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială stabilite la articolul 21 din acord.
(2) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, respectivele state membre nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu au obligații în temeiul acesteia și nu fac obiectul aplicării sale.
(3) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.
(4) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului de cooperare în ceea ce privește adoptarea de dispoziții referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială.
(5) Poziția Uniunii în cadrul Comitetului de cooperare ar trebui, prin urmare, să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,
(1) Articolul 21 din Acordul de cooperare și uniune vamală între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica San Marino, pe de altă parte („acordul”) stabilește principiile privind coordonarea sistemelor de securitate socială din San Marino și din statele membre.
(2) Articolul 22 din acord prevede adoptarea de către Comitetul de cooperare a unor dispoziții pentru punerea în aplicare a acestor principii.
(3) Cu privire la aplicarea principiului nediscriminării, prezenta decizie nu ar trebui să acorde niciun drept suplimentar care rezultă din anumite fapte sau evenimente care au loc pe teritoriul celeilalte părți contractante, în cazul în care aceste fapte sau evenimente nu sunt luate în considerare în temeiul legislației primei părți contractante, în afara dreptului de a exporta unele prestații.
(4) Pentru aplicarea prezentei decizii, dreptul lucrătorilor din San Marino la prestații familiale ar trebui să fie supus condiției ca membrii lor de familie să își aibă reședința în mod legal alături de aceștia în statul membru în care lucrătorii sunt angajați. În cazul în care membrii de familie ai acestora își au reședința în mod legal într-un alt stat membru, se aplică Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de extindere a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 și a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 la resortisanții țărilor terțe care nu fac obiectul regulamentelor respective exclusiv pe motive de cetățenie (2). Prezenta decizie nu ar trebui să prevadă niciun drept la prestații familiale pentru membrii de familie ai unui lucrător care își au reședința într-o țară care nu este stat membru, de exemplu în San Marino.
(5) Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 extinde aplicarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (3) și ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (4) la resortisanții unor țări terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective, exclusiv pe motive de cetățenie. Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 acoperă deja principiul cumulării perioadelor de asigurare realizate de lucrătorii care au cetățenia statului San Marino în diferite state membre cu privire la dreptul la anumite prestații, astfel cum se prevede la articolul 21 alineatul (2) din acord.
(6) Pentru a se facilita aplicarea regulilor de coordonare, ar putea fi necesar să se prevadă dispoziții speciale care să corespundă caracteristicilor proprii legislației din San Marino.
(7) Pentru a se asigura buna funcționare a coordonării sistemelor de securitate socială din statele membre și din San Marino, este necesar să se prevadă dispoziții specifice privind cooperarea dintre statele membre și San Marino, precum și dintre persoana în cauză și instituția din statul competent.
(8) Ar trebui adoptate dispoziții tranzitorii pentru a proteja persoanele care fac obiectul prezentei decizii și pentru a se asigura că acestea nu își pierd drepturile ca rezultat al intrării în vigoare a prezentei decizii,