Recitale
(1) Articolul 16 din Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acord de asociere”), care este în vigoare de la 1 martie 2000, prevede realizarea progresivă a unei liberalizări mai mari a schimburilor reciproce de produse agricole, produse agricole transformate, pește și produse pescărești.
(2) În iulie 2005, Consiliul de asociere UE-Maroc a adoptat un plan de acțiune în cadrul politicii europene de vecinătate, care cuprinde o dispoziție specifică care urmărește o mai mare liberalizare a comerțului cu produse agricole, cu produse agricole transformate și cu pește și produse pescărești.
(3) La 14 octombrie 2005, Consiliul a autorizat Comisia să poarte negocieri cu Regatul Maroc în cadrul acordului de asociere în vederea atingerii respectivului obiectiv.
(4) La 14 decembrie 2009, Comisia a încheiat negocierile în numele Uniunii cu privire la un acord sub forma unui schimb de scrisori (denumit în continuare „acord”) în vederea modificării acordului de asociere.
(5) Acordul ar trebui să fie semnat,