Articolul 1
Reprezentantul Special al Uniunii Europene
Mandatul dlui Gary QUINCE în calitate de RSUE pe lângă UA se prelungește până la 30 iunie 2013. Mandatul RSUE se poate încheia mai devreme, în cazul în care Consiliul decide aceasta, pe baza unei propuneri din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR).
Articolul 2
Obiective de politică
Mandatul RSUE are la bază obiectivele strategice generale ale Uniunii de sprijinire a eforturilor Africii de a-și construi un viitor în pace, democrație și prosperitate, astfel cum au fost definite în strategia comună UE-Africa. Aceste obiective includ:
(a) intensificarea dialogului politic și extinderea relațiilor dintre Uniune și UA;
(b) consolidarea parteneriatului Uniune-UA în toate domeniile definite în strategia comună Uniune-Africa, sprijinirea dezvoltării și a punerii în aplicare a strategiei comune UE-Africa în parteneriat cu UA, respectarea principiului autodeterminării Africii și cooperarea mai strânsă cu reprezentanții Africii în forurile multilaterale, în colaborare cu partenerii multilaterali;
(c) colaborarea cu UA și sprijinirea acesteia prin susținerea dezvoltării instituționale și consolidarea relațiilor dintre instituțiile Uniunii și UA, inclusiv prin asistență pentru dezvoltare, în scopul de a promova: — pacea și securitatea: anticiparea, prevenirea, gestionarea, medierea și soluționarea conflictelor, sprijinirea eforturilor de promovare a păcii și a stabilității, sprijinirea reconstrucției post-conflict, — drepturile omului și guvernanța: promovarea și protecția drepturilor omului; promovarea libertăților fundamentale și a respectării statului de drept; sprijinirea, prin intermediul dialogului politic și al asistenței financiare și tehnice, a eforturilor Africii de a-și monitoriza și îmbunătăți guvernanța; sprijinirea dezvoltării democrației participative și a responsabilității; sprijinirea luptei împotriva corupției și împotriva criminalității organizate și susținerea în continuare a eforturilor de a căuta soluții pentru problema copiilor în conflictele armate, sub toate aspectele sale, — creșterea durabilă, integrarea regională și comerțul: sprijinirea eforturilor de interconectare și de facilitare a accesului populației la apă și canalizare, la energie și la tehnologia informației; promovarea unui cadru juridic stabil, eficient și uniform pentru activitățile economice; oferirea de asistență în vederea integrării Africii în sistemul comercial mondial; sprijinul acordat țărilor africane pentru respectarea normelor și standardelor Uniunii; sprijinirea Africii în efortul de combatere a efectelor schimbărilor climatice, — investițiile în oameni: sprijinirea eforturilor din domeniile egalității dintre femei și bărbați, sănătății, securității alimentare și educației, promovarea programelor de schimb, a rețelelor de universități și a centrelor de excelență, combaterea cauzelor de bază ale migrației.
Mai mult decât atât, RSUE va juca un rol esențial în punerea în aplicare a strategiei comune UE-Africa, care vizează dezvoltarea și consolidarea parteneriatului strategic între Africa și Uniune.
Articolul 3
Mandat
În scopul realizării aspectelor de politică externă și de securitate comună (PESC)/politică de securitate și apărare comună (PSAC) din cadrul obiectivelor menționate la articolul 2, mandatul RSUE constă în:
(a) consolidarea influenței globale a Uniunii și a rolului său de coordonare în dialogul de la Addis Abeba cu UA și cu Comisia acesteia, cu privire la toate chestiunile din domeniul PESC/PSAC care intră în sfera parteneriatului Uniune-UA, în special parteneriatul pentru pace și securitate și sprijinul acordat pentru operaționalizarea arhitecturii africane pentru pace și securitate;
(b) asigurarea unui nivel corespunzător de reprezentare politică, care să reflecte importanța Uniunii ca partener politic, financiar și instituțional al UA, precum și a unei evoluții radicale a acestui parteneriat determinate de profilul politic din ce în ce mai pronunțat al UA pe plan mondial;
(c) reprezentarea, în cazul unei decizii a Consiliului, a poziției și politicii Uniunii atunci când UA joacă un rol important într-o situație de criză și pentru care nu a fost numit niciun RSUE;
(d) contribuția la realizarea unei mai bune coerențe, consecvențe și coordonări a politicilor și acțiunilor Uniunii față de UA și la realizarea unei mai bune coordonări în cadrul grupului mai larg de parteneri și al relației acestora cu UA;
(e) contribuția la punerea în aplicare a politicii Uniunii relevante pentru UA în domeniul drepturilor omului, inclusiv a orientărilor UE privind drepturile omului, în special a orientărilor UE privind copiii și conflictele armate, precum și privind violența împotriva femeilor și a fetelor și combaterea tuturor formelor de discriminare a acestora, politica Uniunii privind femeile, pacea și securitatea și planul de acțiune al UE care urmărește hotărârile Curții Penale Internaționale;
(f) observarea atentă și informarea asupra tuturor evoluțiilor semnificative din cadrul UA;
(g) menținerea unor legături strânse cu Comisia UA, cu alte organisme ale UA, cu misiunile organizațiilor africane subregionale pe lângă UA și cu misiunile statelor membre ale UA pe lângă UA;
(h) facilitarea relațiilor și a cooperării dintre UA și organizațiile africane subregionale, în special în domeniile în care Uniunea oferă asistență;
(i) oferirea de consultanță și sprijin către UA, la cererea acesteia, în domeniile definite în strategia comună UE-Africa;
(j) oferirea de consultanță și sprijin către UA, la cererea acesteia, în crearea de capacități de gestionare a crizelor;
(k) sprijinirea acțiunilor RSUE cu mandate în regiuni/state membre ale UA și coordonarea propriilor acțiuni cu acestea, în baza unei distribuții clare a atribuțiilor; precum și
(l) menținerea unor legături strânse și încurajarea colaborării cu principalii parteneri internaționali ai UA prezenți în Addis Abeba, în special Organizația Națiunilor Unite, dar și cu actori nestatali, cu privire la toate chestiunile din domeniul PESC/PSAC acoperite de parteneriatul Uniune-UA.
Articolul 4
Executarea mandatului
(1) RSUE este responsabil de executarea mandatului, acționând sub autoritatea ÎR.
(2) Comitetul politic și de securitate (COPS) menține o legătură privilegiată cu RSUE și este principalul punct de contact al RSUE cu Consiliul. COPS furnizează RSUE orientări strategice și îndrumare politică în cadrul mandatului, fără a aduce atingere competențelor ÎR.
(3) RSUE își desfășoară activitatea în strânsă coordonare cu Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și cu departamentele relevante ale acestuia.
Articolul 5
Finanțarea
(1) Valoarea financiară de referință destinată să acopere cheltuielile aferente mandatului RSUE în perioada 1 iulie 2012 - 30 iunie 2013 este de 680 000 EUR.
(2) Cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii.
(3) Gestionarea cheltuielilor face obiectul unui contract între RSUE și Comisie. RSUE este răspunzător în fața Comisiei pentru toate cheltuielile.
Articolul 6
Constituirea și componența echipei
(1) În limitele mandatului său și ale mijloacelor financiare aferente puse la dispoziție, RSUE răspunde de constituirea echipei sale. Echipa dispune de competențele necesare în chestiuni specifice de politică, conform mandatului. RSUE informează în mod prompt Consiliul și Comisia cu privire la componența echipei sale.
(2) Statele membre, instituțiile Uniunii și SEAE pot propune detașarea de personal care să lucreze cu RSUE. Remunerarea personalului detașat este asigurată de statul membru al UE, de instituția Uniunii în cauză ori de SEAE, după caz. Experții detașați de statele membre pe lângă instituțiile Uniunii sau SEAE pot, de asemenea, să fie repartizați pe lângă RSUE. Personalul internațional angajat este format din resortisanți ai statelor membre.
(3) Toți membrii personalului detașat rămân sub autoritatea administrativă a statului membru sau a instituției Uniunii care i-a detașat ori a SEAE, își duc la îndeplinire sarcinile și acționează în interesul mandatului RSUE.
Articolul 7
Privilegiile și imunitățile RSUE și ale personalului RSUE
Privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare pentru executarea și buna desfășurare a misiunii RSUE și pentru membrii personalului RSUE se stabilesc de comun acord cu partea/părțile-gazdă, după caz. Statele membre și Comisia oferă tot sprijinul necesar în acest sens.
Articolul 8
Securitatea informațiilor UE clasificate
RSUE și membrii echipei acestuia respectă principiile și standardele minime de securitate stabilite prin Decizia 2011/292/UE a Consiliului din 31 martie 2011 privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate (2).
Articolul 9
Accesul la informații și asistență logistică
(1) Statele membre, Comisia și Secretariatul General al Consiliului garantează accesul RSUE la toate informațiile relevante.
(2) Delegațiile Uniunii și/sau statele membre, după caz, furnizează asistență logistică în regiune.
Articolul 10
Securitate
În conformitate cu politica Uniunii privind securitatea personalului desfășurat în afara Uniunii în cadrul unei unități operaționale, în temeiul titlului V din tratat, RSUE ia toate măsurile care pot fi aplicate în mod rezonabil, conform mandatului său și în funcție de condițiile de securitate din teritoriul aflat în sfera sa de competență, pentru a asigura securitatea tuturor membrilor personalului aflați sub directa sa autoritate, și anume:
(a) elaborând un plan de securitate specific misiunii, pe baza orientărilor din partea SEAE, care include măsuri de securitate fizice, organizaționale și procedurale specifice misiunii, realizând gestionarea deplasării personalului în condiții de siguranță către zona de misiune și în interiorul acesteia, precum și gestionarea incidentelor de securitate și prevăzând un plan de urgență și un plan de evacuare a misiunii;
(b) asigurându-se că întreg personalul desfășurat în afara Uniunii beneficiază de asigurările necesare pentru un grad înalt de risc, conform condițiilor specifice zonei de misiune;
(c) asigurând faptul că toți membrii echipei sale care urmează să fie desfășurați în afara Uniunii, inclusiv personalul contractat la nivel local, au participat, înainte de sosirea în zona de misiune sau după aceasta, la cursuri adecvate de instruire în domeniul securității, pe baza clasificărilor de risc atribuite zonei de misiune de către SEAE;
(d) asigurând faptul că toate recomandările convenite, formulate ca urmare a evaluărilor periodice de securitate sunt puse în aplicare și punând la dispoziția Consiliului, a Comisiei și a ÎR rapoarte scrise cu privire la punerea în aplicare a acestora și la alte aspecte legate de securitate, în cadrul rapoartelor privind progresele înregistrate și al celor de executare a mandatului.
Articolul 11
Raportare
RSUE prezintă ÎR și COPS, periodic, rapoarte verbale și scrise. De asemenea, RSUE prezintă rapoarte grupurilor de lucru ale Consiliului, dacă este necesar. Rapoartele scrise periodice sunt difuzate prin rețeaua COREU. La recomandarea ÎR sau COPS, RSUE poate prezenta rapoarte Consiliului Afaceri Externe.
Articolul 12
Coordonare
(1) RSUE contribuie la unitatea, coerența și eficacitatea acțiunii Uniunii și la asigurarea faptului că toate instrumentele Uniunii și acțiunile statelor membre sunt angajate într-un mod coerent pentru a atinge obiectivele politice ale Uniunii. Activitățile RSUE sunt coordonate cu cele ale Comisiei, precum și cu cele ale altor RSUE activi în regiune, după caz. RSUE furnizează periodic scurte informări misiunilor statelor membre și delegațiilor Uniunii.
(2) Pe teren, se menține o legătură strânsă cu șefii delegațiilor Uniunii și cu șefii misiunilor statelor membre. Aceștia depun toate eforturile pentru a asista RSUE în executarea mandatului său. RSUE stabilește, de asemenea, legături cu alți actori internaționali și regionali de pe teren.
Articolul 13
Reexaminare
Punerea în aplicare a prezentei decizii și coerența acesteia cu alte contribuții ale Uniunii în regiune sunt reexaminate în mod periodic. RSUE prezintă ÎR, Consiliului și Comisiei, la sfârșitul lunii decembrie 2012, un raport privind progresele înregistrate și, la încheierea mandatului, un raport cuprinzător privind executarea mandatului.
Articolul 14
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Aceasta se aplică de la 1 iulie 2012.