Recitale
(1) Decizia 2009/470/CE prevede că atunci când un stat membru este amenințat în mod direct de apariția sau răspândirea, pe teritoriul unei țări terțe sau al unui stat membru, a uneia dintre bolile enumerate în lista din anexa I la decizia respectivă, se poate decide adoptarea de măsuri adecvate situației în cauză și acordarea unei contribuții financiare din partea Uniunii, destinate măsurilor considerate în mod special necesare pentru succesul acțiunilor întreprinse.
(2) Rabia este o boală a animalelor care afectează în special carnivorele sălbatice și domestice și care are implicații grave asupra sănătății publice. Ea constituie una dintre bolile enumerate în lista din anexa I la Decizia 2009/470/CE.
(3) În Grecia, nu a fost detectat niciun caz de rabie din 1987. Cu toate acestea, în urma recentei detectări a acestei boli în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, este necesar ca supravegherea rabiei în nordul Greciei să fie consolidată de urgență pentru a determina dacă boala se răspândește pe teritoriul acestui stat membru și în ce măsură este necesară imunizarea pe cale orală a carnivorelor sălbatice pentru a opri răspândirea acestei boli și pentru a o eradica.
(4) La 27 ianuarie 2012, Grecia a prezentat Comisiei un plan de urgență pentru supravegherea consolidată a rabiei (denumit în continuare „planul”). Comisia a evaluat planul și a considerat că este acceptabil. Prin urmare, este adecvat ca anumite măsuri din cadrul acelui plan să primească o contribuție financiară din partea Uniunii.
(5) Grecia a informat Comisia cu privire la lipsa de personal a laboratorului său național de referință pentru rabie în vederea efectuării numărului sporit de teste necesare pentru punerea în aplicare a planului. Având în vedere actuala situație financiară nefavorabilă și urgența instituirii și punerii în aplicare a planului, este adecvată includerea costurilor legate de personalul de laborator angajat în mod specific pentru efectuarea de teste de laborator în temeiul acestui plan în costurile eligibile pentru o contribuție financiară din partea Uniunii.
(6) Având în vedere urgența cu care trebuie pus în aplicare planul, se justifică punerea la dispoziție a contribuției financiare din partea Uniunii pentru măsurile adoptate începând cu 27 ianuarie 2012, când planul a fost prezentat spre finanțare Comisiei.
(7) Prezenta decizie constituie o decizie de finanțare în sensul articolului 75 din regulamentul financiar.
(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,