Recitale
(1) Printr-o scrisoare trimisă la 22 iulie 2008, Italia a înaintat o solicitare Comisiei pentru recunoașterea RINA s.p.a (denumit în continuare „RINA”) în calitate de societate de clasificare în sensul directivei citate. RINA își are sediul în Italia.
(2) Împreună cu solicitarea, Italia a prezentat informațiile și documentația necesare pentru a verifica îndeplinirea criteriilor de recunoaștere.
(3) În aprilie 2009 a fost organizată o audiere în cadrul reuniunii comune a experților din statele membre ale Uniunii Europene și din Comisia Centrală pentru Navigația pe Rin (denumită în continuare „CCNR”) privind cerințele tehnice pentru navele de navigație interioară, iar autoritatea italiană și RINA au realizat prezentări în cadrul acestei audieri.
(4) A fost consultat secretariatul CCNR, conform dispozițiilor din anexa VII partea II punctul 4 din Directiva 2006/87/CE.
(5) Comisia a evaluat conformitatea RINA cu criteriile din partea I a anexei VII la Directiva 2006/87/CE și a concluzionat că RINA îndeplinește aceste criterii,