Recitale
(1) Conturile Băncii Centrale Europene (BCE) și ale băncilor centrale naționale ale Eurosistemului sunt supuse auditării de către auditori externi independenți recomandați de Consiliul guvernatorilor BCE și aprobați de Consiliul Uniunii Europene.
(2) Mandatul actualilor auditori externi ai De Nederlandsche Bank s-a încheiat după auditarea aferentă exercițiului financiar 2011. Prin urmare, este necesar să se numească auditori externi începând cu exercițiul financiar 2012.
(3) De Nederlandsche Bank a selectat Deloitte Accountants B.V în calitate de auditori externi pentru exercițiile financiare 2012-2018.
(4) Consiliul Guvernatorilor BCE a recomandat numirea Deloitte Accountants B.V în calitate de auditori externi ai De Nederlandsche Bank pentru exercițiile financiare 2012-2018.
(5) Este oportun să se dea curs recomandării Consiliului Guvernatorilor BCE și să se modifice Decizia 1999/70/CE a Consiliului (2) în consecință,