Începe proba gratuită

Decizie 2012/36 · CELEX 32012D0036

Decizia 2012/36/PESC a Consiliului din 23 ianuarie 2012 de modificare a Deciziei 2010/639/PESC privind măsuri restrictive împotriva Belarusului

Data act
23.01.2012
Intrare in vigoare
23.01.2012
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2012_019_R_0031_01
Status
Inactiv
Belarus drepturile omului regim autoritar represiune sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) La 25 octombrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/639/PESC privind măsuri restrictive împotriva Belarusului (1).

(2) La 10 octombrie 2011, Consiliul a prelungit aplicarea măsurilor restrictive existente până la 31 octombrie 2012 prin adoptarea Deciziei 2011/666/PESC (2).

(3) Având în vedere gravitatea situației din Belarus, ar trebui adoptate măsuri restrictive suplimentare împotriva Belarus.

(4) Restricțiile privind admisia și înghețarea fondurilor și resurselor economice ar trebui aplicate persoanelor responsabile pentru încălcări grave ale drepturilor omului sau pentru represiunea asupra societății civile și a opoziției democratice, în special persoanelor având o poziție de conducere, precum și persoanelor sau entităților care au beneficiat de pe urma regimului Lukașenko sau l-au susținut, în special persoanele și entitățile care asigură susținere financiară sau materială regimului.

(5) Decizia 2010/639/PESC ar trebui modificată în consecință,

Articolul 1

Decizia 2010/639/PESC se modifică după cum urmează: 1. la articolul 1 alineatul (1), se adaugă următoarele litere: „(e) sunt răspunzătoare de încălcări grave ale drepturilor omului sau de represiunea asupra societății civile și a opoziției democratice în Belarus, în conformitate cu anexa V; (f) și a persoanelor sau entităților care au beneficiat de pe urma regimului Lukașenko sau l-au susținut, în conformitate cu anexa V.”; 2. la articolul 2 alineatul (1), se adaugă următoarele litere: „(c) de încălcări grave ale drepturilor omului sau de represiunea asupra societății civile și a opoziției democratice în Belarus, în conformitate cu anexa V; (d) și persoanele sau entitățile care au beneficiat de pe urma regimului Lukașenko sau l-au susținut, în conformitate cu anexa V.”; 3. la articolul 2, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Niciun fond și nicio resursă economică nu se pune, direct sau indirect, la dispoziția persoanelor ale căror nume figurează în anexele IIIA, IV și V și nici nu se folosește în beneficiul acestora.”; 4. la articolul 3 alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) necesare pentru a satisface nevoile de bază ale persoanelor ale căror nume figurează în anexele IIIA, IV și V și ale membrilor lor de familie aflați în întreținerea acestora, inclusiv cheltuielile pentru alimente, chirie sau ipotecă, pentru medicamente și tratamente medicale, impozite, prime de asigurare și plata facturilor la utilități;”.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.