Recitale
(1) La 27 februarie 2007, Consiliul a adoptat Poziția comună 2007/140/PESC privind măsuri restrictive împotriva Iranului (1), care a pus în aplicare Rezoluția (RCSONU) 1737 (2006) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.
(2) La 23 aprilie 2007, Consiliul a adoptat Poziția comună 2007/246/PESC (2), care a pus în aplicare RCSONU 1747 (2007).
(3) La 7 august 2008, Consiliul a adoptat Poziția comună 2008/652/PESC (3), care a pus în aplicare RCSONU 1803 (2008).
(4) La 26 iulie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/413/PESC (4), care a pus în aplicare RCSONU 1929 (2010).
(5) La 1 decembrie 2011, Consiliul și-a reiterat îngrijorarea serioasă și din ce în ce mai profundă cu privire la natura programului nuclear al Iranului, în special cu privire la constatările referitoare la activitățile Iranului legate de dezvoltarea de tehnologie nucleară cu caracter militar, astfel cum reiese din cel mai recent raport al Agenției Internaționale a Energiei Atomice (AIEA). Din perspectiva acestor îngrijorări și în conformitate cu declarația Consiliului European din 23 octombrie 2011, Consiliul a convenit asupra extinderii sancțiunilor actuale, examinând, în strânsă coordonare cu partenerii internaționali, măsuri suplimentare printre care se numără măsuri având drept scop perturbarea gravă a sistemului financiar iranian, măsuri în sectorul transportului și în sectorul energetic, măsuri îndreptate împotriva Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC), precum și măsuri în alte domenii.
(6) La 9 decembrie 2011, Consiliul European a aprobat concluziile Consiliului din 1 decembrie 2011 și a invitat Consiliul să acorde în continuare prioritate lucrărilor referitoare la extinderea domeniului de aplicare al măsurilor restrictive ale Uniunii împotriva Iranului.
(7) În acest context, este oportună interzicerea sau controlul furnizării, vânzării sau transferului către Iran a unor articole, materiale, echipamente, bunuri și tehnologii suplimentare care ar putea contribui la activitățile Iranului legate de îmbogățire, de reprocesare sau privind apa grea, la perfecționarea unor vectori de transport ai armelor nucleare sau la desfășurarea activităților legate de alte chestiuni în privința cărora AIEA și-a exprimat îngrijorarea sau pe care le-a identificat ca fiind nerezolvate, sau legate de alte programe care implică arme de distrugere în masă. Interdicția ar trebui să includă bunurile și tehnologiile cu dublă utilizare.
(8) Reamintind legătura potențială dintre veniturile Iranului provenite din sectorul energetic și finanțarea activităților nucleare sensibile cu risc de proliferare ale Iranului și faptul că echipamentele și materialele utilizate în procesele chimice necesare în industria petrochimică au multe în comun cu cele necesare pentru anumite activități sensibile legate de ciclul combustibilului nuclear, astfel cum se subliniază în RCSONU 1929 (2010), vânzarea, furnizarea sau transferul către Iran de echipamente și tehnologii cheie suplimentare care ar putea fi utilizate în sectoare-cheie ale industriei petrolului și gazelor naturale sau în industria petrochimică, ar trebui interzisă. Mai mult, statele membre ar trebui să interzică orice nouă investiție în sectorul petrochimic în Iran.
(9) În plus, ar trebui să se interzică achiziționarea, importul sau transportul din Iran de țiței și produse petroliere, precum și de produse petrochimice.
(10) Mai mult, ar trebui interzisă vânzarea, achiziționarea, transportul sau intermedierea aurului, metalelor prețioase și diamantelor de la sau pentru guvernul Iranului.
(11) În plus, ar trebui interzisă livrarea de bancnote și monede iraniene nou tipărite sau bătute sau neemise către Banca Centrală a Iranului sau în beneficiul acesteia.
(12) De asemenea, ar trebui impuse măsuri restrictive împotriva Băncii Centrale a Iranului, având în vedere implicarea acesteia în activități de eludare a sancțiunilor impuse împotriva Iranului.
(13) Restricțiile privind admiterea și înghețarea fondurilor și resurselor economice ar trebui aplicate unui număr suplimentar de persoane și entități care oferă sprijin guvernului Iranului permițându-i să continue activitățile sale nucleare sensibile cu risc de proliferare sau perfecționarea vectorilor de transport a armamentelor nucleare, în special persoanele și entitățile care oferă sprijin financiar, logistic sau material guvernului Iranului.
(14) Restricțiile privind admiterea și înghețarea fondurilor aplicate membrilor IRGC ar trebui să nu se mai aplice exclusiv membrilor de rang înalt, ci ar putea să se aplice și altor membri ai IRGC.
(15) În plus, ar trebui incluse și alte persoane și entități pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive, astfel cum figurează în anexa II la Decizia 2010/413/PESC.
(16) Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii pentru a pune în aplicare anumite măsuri,