Recitale
(1) Protocolul din 2002 la Convenția de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor și al bagajelor lor (denumit în continuare „Protocolul de la Atena”) constituie o îmbunătățire majoră în ceea ce privește regimul răspunderii transportatorilor și al despăgubirii persoanelor care călătoresc pe mare.
(2) Protocolul de la Atena modifică Convenția de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor și al bagajelor lor și stabilește, la articolul 15, că, între părțile la Protocolul de la Atena, cele două instrumente se consideră și se interpretează ca fiind un instrument unic.
(3) Articolele 10 și 11 din Protocolul de la Atena au impact asupra Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (1). Prin urmare, Uniunea are de asemenea competență exclusivă în ceea ce privește articolele 10 și 11 din Protocolul de la Atena.
(4) La aderarea Uniunii la Protocolul de la Atena, normele privind competența judiciară prevăzute la articolul 10 din acesta vor prevala asupra normelor aplicabile ale Uniunii.
(5) Cu toate acestea, normele privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești prevăzute la articolul 11 din Protocolul de la Atena nu ar trebui să prevaleze nici asupra normelor aplicabile ale Uniunii, astfel cum sunt extinse la Danemarca prin Acordul dintre Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (2), nici asupra normelor Convenției de la Lugano privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială din 16 septembrie 1988 (3) sau a normelor Convenției de la Lugano privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială din 30 octombrie 2007 (4), întrucât efectul aplicării respectivelor norme este garantarea faptului că hotărârile judecătorești sunt recunoscute și executate cel puțin în aceeași măsură ca și în temeiul normelor din Protocolul de la Atena.
(6) Protocolul de la Atena este deschis spre ratificare, acceptare, aprobare sau aderare de către statele și organizațiile regionale de integrare economică constituite de state suverane care au transferat respectivelor organizații competența în anumite domenii reglementate de Protocolul de la Atena.
(7) Conform articolului 17 alineatul (2) litera (b) și articolului 19 din Protocolul de la Atena, organizațiile regionale de integrare economică pot încheia Protocolul de la Atena.
(8) Regatul Unit și Irlanda, în cazul cărora se aplică Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, vor avea obligații în temeiul articolelor 10 și 11 din Protocolul de la Atena, fiind parte a Uniunii Europene.
(9) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii și nu are obligații în temeiul prezentei decizii și nu face obiectul aplicării acesteia în ceea ce privește articolele 10 și 11 din Protocolul de la Atena. Danemarca va avea obligații în temeiul articolelor respective doar în calitate de parte contractantă distinctă.
(10) Majoritatea normelor cuprinse în Protocolul de la Atena au fost încorporate în dreptul Uniunii prin Regulamentul (CE) nr. 392/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind răspunderea în caz de accident a transportatorilor de persoane pe mare (5). Astfel, Uniunea și-a exercitat competența în ceea ce privește aspectele reglementate de respectivul regulament. O decizie separată privind aceste dispoziții urmează să fie adoptată, în paralel cu prezenta decizie.
(11) Statele membre care urmează să ratifice Protocolul de la Atena sau să adere la acesta ar trebui, dacă este posibil, să facă aceste demersuri simultan. Prin urmare, statele membre ar trebui să facă schimb de informații cu privire la stadiul procedurilor lor de ratificare sau de aderare pentru a pregăti, în măsura în care acest lucru este posibil, depunerea simultană a instrumentelor lor de ratificare sau de aderare. În momentul ratificării sau al aderării la Protocolul de la Atena, statele membre ar trebui să formuleze rezerva prevăzută în Liniile directoare ale OMI,