Recitale
(1) Navele de pescuit aflate sub pavilionul Republicii Bolivariene a Venezuelei (denumită în continuare „Venezuela”) operează de câteva decenii în apele UE, în zona economică exclusivă din largul coastei Guyanei Franceze, sub rezerva respectării de către acestea a actelor Uniunii cu forță juridică obligatorie aplicabile privind conservarea și gestionarea resurselor halieutice.
(2) Industria de prelucrare din Guyana Franceză depinde de debarcările efectuate de navele de pescuit respective și, prin urmare, continuitatea operațiunilor respective ar trebui asigurată.
(3) Pentru a asigura această continuitate, este necesar ca Uniunea să facă o declarație adresată Venezuelei prin care să își confirme disponibilitatea de a elibera autorizații de pescuit unui număr limitat de nave de pescuit aflate sub pavilion venezuelean, cu condiția ca acestea să respecte actele Uniunii cu forță juridică obligatorie aplicabile,