Începe proba gratuită

Regulament 2011/1179 · CELEX 32011R1179

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1179/2011 al Comisiei din 17 noiembrie 2011 de stabilire a unor specificații tehnice pentru sistemele de colectare online în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind inițiativa cetățenească

Data act
17.11.2011
Intrare in vigoare
08.12.2011
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2011_301_R_0003_01
Status
In vigoare
colectarea datelor date personale petiție protecția datelor sistem informatic site Internet specificații tehnice

Recitale

(1) Regulamentul (UE) nr. 211/2011 prevede că atunci când declarațiile de susținere sunt colectate online, sistemul utilizat în acest scop trebuie să îndeplinească anumite cerințe tehnice și de securitate și trebuie să fie certificat de autoritatea competentă a statului membru în cauză.

(2) Un sistem de colectare online în sensul Regulamentului (UE) nr. 211/2011 este un sistem informațional constând din programe, echipamente, mediu de găzduire, procese operaționale și personal, destinat colectării online a declarațiilor de susținere.

(3) Regulamentul (UE) nr. 211/2011 stabilește cerințele pe care trebuie să le respecte sistemele de colectare online în scopul certificării și prevede adoptarea de către Comisie a unor specificații tehnice pentru punerea în aplicare a acestor cerințe.

(4) Proiectul „Top 10 2010” al Open Web Application Security Project (OWASP) oferă o prezentare generală a celor mai importante riscuri de securitate ale aplicațiilor web, precum și instrumente pentru contracararea acestor riscuri; specificațiile tehnice se bazează, așadar, pe constatările acestui proiect.

(5) Punerea în aplicare, de către organizatori, a specificațiilor tehnice ar trebui să asigure certificarea sistemelor de colectare online de către autoritățile statelor membre și să contribuie la asigurarea punerii în aplicare a măsurilor tehnice și organizatorice corespunzătoare, necesare pentru a se conforma obligațiilor ce le revin în temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și al Consiliului (2) privind securitatea activităților de prelucrare, atât în momentul proiectării sistemului de prelucrare, cât și în cel al prelucrării în sine, în vederea menținerii securității, prevenind prin aceasta orice prelucrare neautorizată și protejând datele cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale sau împotriva pierderii accidentale, modificării, divulgării sau accesului neautorizat.

(6) Procesul de certificare ar trebui să fie facilitat prin folosirea de către organizatori a programului informatic furnizat de Comisie în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011.

(7) Atunci când colectează online declarațiile de susținere, organizatorii inițiativelor cetățenești, în calitate de operatori de date, trebuie să pună în aplicare specificațiile tehnice stabilite în prezentul regulament, astfel încât să asigure protecția datelor personale prelucrate. În cazul în care prelucrarea se efectuează de către un prelucrător, organizatorii trebuie să asigure că acesta acționează exclusiv în conformitate cu instrucțiunile primite de la organizatori și că pune în aplicare specificațiile tehnice stabilite în prezentul regulament.

(8) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 8, care prevede că orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc.

(9) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului înființat în baza articolului 20 din Regulamentul (UE) nr. 211/2011,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a 20-a zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.