Recitale
(1) Conținuturile maxime ale reziduurilor (CMR-uri) pentru deltametrin, etofumesat, propiconazol, pimetrozin și pirimetanil au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. CMR-urile pentru tebuconazol au fost stabilite în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru isopirazam nu au fost stabilite anterior CMR-uri în niciuna dintre anexele la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg. Până la momentul actual, pentru bifenil nu au fost stabilite CMR-uri specifice, iar substanța respectivă nu a fost inclusă în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Substanța bifenil a fost utilizată anterior ca produs de protecție a plantelor. În conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, CMR-ul implicit de 0,01 mg/kg se aplică tuturor produselor incluse în anexa I la regulamentul respectiv.
(2) În contextul unei proceduri, în conformitate cu Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (2), pentru a obține autorizația de a utiliza un produs de protecție a plantelor care conține substanța activă pimetrozin pe spanac, pe iarba-grasă și pe frunzele de sfeclă a fost depusă, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, o cerere de modificare a CMR-urilor existente.
(3) În ceea ce privește substanța deltametrin, a fost depusă o astfel de cerere în vederea utilizării pe cartofi. În ceea ce privește substanța etofumesat, a fost depusă o astfel de cerere în vederea utilizării sale în infuzii de plante pentru frunze, flori și cimbru. În ceea ce privește substanța izopirazam, a fost depusă o astfel de cerere în vederea utilizării pe mai multe tipuri de cereale. În ceea ce privește substanța propiconazol, a fost depusă o astfel de cerere în vederea utilizării pe struguri de masă și de vin, precum și pe mere. În ceea ce privește substanța pirimetanil, a fost depusă o astfel de cerere în vederea utilizării pe mazărea cu păstăi. În ceea ce privește substanța tebuconazol, o astfel de cerere a fost depusă în vederea utilizării pe diverse citrice.
(4) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceste cereri au fost evaluate de către statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost înaintate Comisiei.
(5) În ceea ce privește substanța bifenil, Comisia a primit din partea Germaniei și a operatorilor economici informații care indică prezența substanței respective pe plante aromatice și infuzii de plante, având un conținut de reziduuri de pesticide mai ridicat decât CMR-ul stabilit. Germania a depus un raport de evaluare și a informat că, datorită omniprezenței acestei substanțe din diverse surse, este imposibilă producerea de ierburi, măceșe pentru ceai, condimente și infuzii de plante care să conțină reziduuri de bifenil conforme cu CMR. Făcând trimitere la procedura descrisă la articolul 16 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, Germania a depus o cerere pentru CMR-uri temporare care să permită introducerea pe piață a produselor afectate.
(6) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumator și, după caz, pentru animale, și a emis avize motivate cu privire la CMR-urile propuse (3). Autoritatea a înaintat aceste avize Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.
(7) În avizele sale motivate, autoritatea a concluzionat că toate cerințele referitoare la date au fost îndeplinite și că modificările CMR-urilor solicitate de către autorii cererilor sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. S-a ținut cont de cele mai recente informații referitoare la proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conține substanțele respective, nici expunerea pe termen scurt, ca urmare a unui consum foarte ridicat de culturi relevante, nu indică existența unui risc de depășire a dozei zilnice admise (DZA) sau a dozei acute de referință (DAR).
(8) În cazul substanței bifenil, autoritatea a recomandat doar creșterea CMR-urilor pentru care datele au demonstrat că acest lucru este necesar. Aceasta a indicat, de asemenea, în avizul său că, datorită unor probleme analitice, în unele cazuri punerea în aplicare a CMR-ului existent ar putea să nu fie posibilă și a sugerat creșterea limitei inferioare de determinare analitică (LD) pentru aceste culturi. Acest fapt a fost confirmat de informațiile obținute de la laboratorul de referință al UE.
(9) Pe baza avizelor motivate și a declarației autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru contextul în cauză, modificările adecvate ale CMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(10) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 trebuie modificat în consecință.
(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,