Recitale
(1) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat anterior.
(2) La 10 mai 2011, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să adauge o persoană fizică pe lista sa de persoane, grupuri și entități cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice, iar la 20 aprilie și la 4 mai 2011 a modificat patru mențiuni de pe lista respectivă.
(3) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizată în consecință.
(4) Pentru a asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre imediat în vigoare,