Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea utilizării aditivilor destinați hranei animalelor și prezintă motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.
(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere pentru autorizarea unui preparat enzimatic de endo-1,4-beta-xilanază produs de Trichoderma reesei ATCC PTA 5588, subtilizină produsă de Bacillus subtilis ATCC 2107 și alfa-amilază produsă de Bacillus amyloliquefaciens ATCC 3978. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(3) Cererea se referă la autorizarea unui preparat enzimatic de endo-1,4-beta-xilanază, subtilizină și alfa-amilază ca aditiv furajer destinat găinilor ouătoare, în vederea clasificării în categoria de aditivi „aditivi zootehnici”.
(4) Utilizarea preparatului de endo-1,4-beta-xilanază, subtilizină și alfa-amilază a fost autorizată pentru zece ani în cazul puilor pentru îngrășare, al rațelor și al curcanilor pentru îngrășat prin Regulamentul (CE) nr. 1087/2009 al Comisiei (2).
(5) În avizul său din 7 decembrie 2010 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că preparatul enzimatic de endo-1,4-beta-xilanază, subtilizină și alfa-amilază, în condițiile de utilizare propuse, nu are efecte nocive asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului și că acest aditiv poate îmbunătăți parametrii de producție de ouă în cazul găinilor ouătoare. Autoritatea nu consideră necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în furaje, prezentat de laboratorul de referință al Uniunii Europene în materie de aditivi pentru hrana animalelor înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(6) Evaluarea preparatului enzimatic de endo-1,4-beta-xilanază, subtilizină și alfa-amilază arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată, conform anexei la prezentul regulament.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,