Articolul text
Text integral
Rectificare la Regulamentul (UE) nr. 258/2011 al Comisiei din 16 martie 2011 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de plăci ceramice originare din Republica Populară Chineză ( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 70 din 17 martie 2011 ) La pagina 23, considerentul 164, prima teză: în loc de: „În cazul în care volumul exporturilor uneia dintre societățile care beneficiază de niveluri individuale mai scăzute ale taxei crește semnificativ după impunerea măsurilor în cauză, [poate fi adăugat un procent, în funcție de caz] s-ar putea considera că o astfel de creștere a volumului constituie în sine o modificare a structurii schimburilor comerciale, cauzată de impunerea de măsuri în sensul articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază.”, se va citi: „În cazul în care volumul exporturilor uneia dintre societățile care beneficiază de niveluri individuale mai scăzute ale taxei crește semnificativ după impunerea măsurilor în cauză, s-ar putea considera că o astfel de creștere a volumului constituie în sine o modificare a structurii schimburilor comerciale, cauzată de impunerea de măsuri în sensul articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază.” La pagina 26, anexa I, teza introductivă: în loc de: „Producătorii chinezi cooperanți neincluși în eșantion cărora nu li s-a acordat tratament individual”, se va citi: „Producătorii chinezi cooperanți neincluși în eșantion sau cărora nu li s-a acordat tratament individual”. La pagina 27, anexa I, numele societății înscrise la numărul 33: în loc de: „Foshan Shiwan Eagle Brand Ceramic Group Co. Ltd.”, se va citi: „Foshan Shiwan Eagle Brand Ceramic Co. Ltd.” La pagina 27, anexa I, numele societății înscrise la numărul 59: în loc de: „Guangdong Ouyai Ceramic Factory Co. Ltd.”, se va citi „Guangdong Ouya Ceramic Co. Ltd.” La pagina 28, anexa I, numele societății înscrise la numărul 82: în loc de: „Louis Valentino Ceramic Co. Ltd.”, se va citi: „Louis Valentino (Inner Mongolia) Ceramic Co. Ltd.” La pagina 29, anexa I, numele societății înscrise la numărul 109: în loc de: „ZhaoQing Zhongcheng Ceramics Co. Ltd.”, se va citi: „Zhaoqing Zhongheng Ceramic Co. Ltd.”