Începe proba gratuită

Regulament 2011/84 · CELEX 32011R0084

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 84/2011 al Consiliului din 31 ianuarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 765/2006 privind măsurile restrictive împotriva președintelui Lukașenko și anumitor funcționari din Belarus

Data act
31.01.2011
Intrare in vigoare
02.02.2011
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2011_028_R_0017_01
Status
In vigoare
Belarus dictatură persoane fizice sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) Decizia 2010/639/PESC a Consiliului astfel cum a fost modificată prevede înghețarea tuturor fondurilor și resurselor economice care aparțin, inter alia, persoanelor responsabile de încălcarea standardelor electorale internaționale în alegerile prezidențiale desfășurate în Belarus, la 19 decembrie 2010, de represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice, precum și persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor asociate cu acestea.

(2) Aceste măsuri intră în domeniul de aplicare al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, în consecință, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă de către operatorii economici din toate statele membre, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea lor în aplicare.

(3) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate, în special, de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și mai ales dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, precum și dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Prezentul regulament ar trebui aplicat în conformitate cu aceste drepturi și principii.

(4) Competența de modificare a listelor din anexele I și IA la prezentul regulament ar trebui să fie exercitată de către Consiliu, având în vedere amenințarea specifică la adresa păcii internaționale și a securității în regiune pe care o reprezintă situația din Belarus, precum și în scopul de a asigura coerența cu procesul de modificare și revizuire a anexei la Decizia 2011/69/PESC.

(5) Procedura de modificare a listelor din anexele I și IA la prezentul regulament ar trebui să prevadă transmiterea către persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele desemnate a motivelor includerii lor pe listă, pentru a le oferi acestora posibilitatea de a prezenta observații. În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul ar trebui să își reexamineze decizia în funcție de observațiile respective și să informeze în consecință persoana, entitatea sau organismul în cauză.

(6) Pentru punerea în aplicare a prezentului regulament și în scopul asigurării unui nivel maxim de securitate juridică în cadrul Uniunii, ar trebui să fie făcute publice numele și alte date relevante privind persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele ale căror fonduri și resurse economice urmează să fie înghețate în conformitate cu prezentul regulament. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal ar trebui să fie conformă cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (3) și cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (4).

(7) Pentru a garanta eficacitatea măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare imediat,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 765/2006 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 (1) Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele enumerate în anexa I sau în anexa IA. (2) Se interzice punerea la dispoziția persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor menționate în anexa I sau în anexa IA, direct sau indirect, precum și utilizarea în beneficiul acestora, a oricăror fonduri sau resurse economice. (3) Este interzisă participarea cu bună știință și intenționată la activitățile care au ca obiect sau efect direct sau indirect eludarea măsurilor menționate la alineatele (1) și (2). (4) Anexa I enumeră persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele enumerate la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2010/639/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată. (5) Anexa IA enumeră persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele enumerate la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/639/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată.”. 2. Se introduce următorul articol: „Articolul 2b (1) Anexele I și IA cuprind motivele includerii pe listă a persoanelor, entităților și organismelor de pe listă. (2) Anexele I și IA cuprind de asemenea, după caz, informațiile necesare pentru identificarea persoanelor fizice sau juridice, entităților și organismelor în cauză, în cazul în care aceste informații sunt disponibile. În ceea ce privește persoanele fizice, astfel de informații pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data și locul nașterii, cetățenia, numărul de pașaport și de carte de identitate, sexul, adresa (dacă este cunoscută) și funcția sau profesia. În ceea ce privește persoanele juridice, entitățile și organismele, astfel de informații pot cuprinde denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul.”. 3. Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 (1) Prin derogare de la articolul 2, autoritățile competente ale statelor membre menționate pe site-urile Internet enumerate în anexa II pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că fondurile sau resursele economice sunt: (a) necesare pentru a acoperi nevoile de bază ale persoanelor enumerate în anexa I sau în anexa IA și ale membrilor de familie aflați în întreținerea acestora, inclusiv cheltuielile pentru alimente, chirie sau rate ipotecare, medicamente și tratamente medicale, impozite, prime de asigurare și servicii publice; (b) destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu prestarea unor servicii juridice; sau (c) destinate exclusiv plății comisioanelor sau a cheltuielilor corespunzătoare păstrării sau administrării curente a fondurilor sau a resurselor economice înghețate. (2) Prin derogare de la articolul 2, autoritățile competente din statele membre, indicate pe site-urile Internet enumerate în anexa II, pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că fondurile sau resursele economice sunt necesare pentru cheltuieli extraordinare, cu condiția ca statul membru în cauză să fi notificat celelalte state membre și Comisia cu privire la motivele pentru care consideră că ar trebui acordată o autorizație specifică, cu cel puțin două săptămâni înainte de autorizație. (3) Statele membre informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul alineatului (1) sau a alineatului (2).”. 4. Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 8 Comisia este autorizată să modifice anexa II pe baza informațiilor furnizate de statele membre.”. 5. Se introduce următorul articol: „Articolul 8a (1) În cazul în care Consiliul decide să supună o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism măsurilor menționate la articolul 2 alineatul (1), acesta modifică anexele I și IA în consecință. (2) Consiliul comunică decizia sa, inclusiv motivele includerii pe listă, persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului menționat la alineatul (1), fie direct, dacă dispune de adresa acestuia, fie prin publicarea unui anunț, oferind persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză posibilitatea de a prezenta observații. (3) În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză. (4) Listele din anexele I și IA se revizuiesc la intervale regulate și cel puțin o dată la 12 luni.”. 6. Se introduce următorul articol: „Articolul 9b În cazul în care prezentul regulament prevede o obligație de a notifica, informa sau de a comunica în orice mod cu Comisia, adresa și celelalte detalii de contact care trebuie folosite în vederea acestei comunicări sunt cele menționate în anexa II.”. 7. Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 765/2006 se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa I. 8. Textul prevăzut în anexa II se introduce în Regulamentul (CE) nr. 765/2006 ca anexa IA. 9. Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 765/2006 se modifică în conformitate cu anexa III.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.